joi, 31 decembrie 2020

Scrisoare către cititori

 Dragi cititori ,
În anul care trece ne-am ocupat ca în toți anii de un aspect de care ne ocupăm de ceva ani de zile :aspectul cultural .
Sub aspect cultural din păcate lucrurile au stat mai puțin bine aproape spre deloc însă continuăm să vorbim despre toate subramurile ei .
Voi vorbi în continuare până la sfântul Ion despre figurile emblematice ale Bibliei după care ne întoarcem la scriitori actori cântăreți poeți până în primăvară când revenim la aspectul religios .
Vă doresc tuturor să vă bucurați și să vă odihniți alături de familie !
Cu drag,
A voastră bloggeriță


miercuri, 30 decembrie 2020

Lameh-un personaj important al lumii

Conform Genezei 5:25 Lameh este fiul lui Metusala .
Lameh este tatăl lui Noe .
A nu se confunda cu Lameh din Geneza 4:18 fiul lui Metușael tatăl lui Tubal-Cain (cu Țila ).

marți, 29 decembrie 2020

Ismael-un personaj răspândit în toate religiile

Ismael este un personaj din Vechiul Testament și din Coran descris ca fiu al lui Avraam și al sclavei egiptene Hagar .
Este considerat părintele arabilor (tribul ismaeliților ) frate cu Isaac părintele evreilor amândoi fiind binecuvântați de Dumnezeu dar primind roluri diferite .
Arheologii mainstream și istoricii mainstream ai Bibliei au pierdut orice speranță de a dovedi că Patriarhii Genezei ar fi fost persoane istorice reale .
În Biblie Ismael și mama sa Hagar care este roaba Sarei sunt alungați din casa tatălui său Avraam dupâ ce Sara îl naște pe Isaac .
El trăiește în pustiul Paran stăpânind arta vânătorii și unde se căsătorește cu o egipteancă .
La moartea lui Avraam (și după ce a asistat pe fratele său la înmormântarea     tatălui )se întoarce în Canaan murind după ce a împlinit 137 de ani .
Potrivit istoricului antic Iosephus Ismael a avut 13 copii pe fiii :
Nebaiot ori Nabit Kedar Abdil Mibsam Misma Duma Massa Hadad Tima Ietur pe fiica :Mahalat ori Basemat .
Ea a devenit nevasta lui Esau fratele lui Iacov pentru împăcare .






luni, 28 decembrie 2020

Isac-un personaj important al lumii

Isac este un personaj biblic .
Conform Genezei a fost singurul fiu al lui Avraam și al Sarei soțul Rebecăi și tatăl lui Esau și al lui Iacov .
Dintre patriarhi a fost singurul al cărui nume nu a fost schimbat precum și singurul care nu a părăsit Canaanul .
Comparativ cu ceilalți patriarhi povestea lui este ceva mai puțin palpitantă :e relatată în Geneza 21. 
1-7 nașterea 1-19 jertfirea   căsătoria cu Rebeca nașterea celor doi copii relația cu regele Avimeleh darea binecuvântării  moartea .
În această privință Lester L.Grabbe afirmă că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urma anului 2007) "istoricitatea    substanțială " a povestirilor Bibliei despre Patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea .
Arheologii și istoricii Bibliei au pierdut orice speranță de a dovedi că patriarhii Genezei ar fi fost persoane istorice reale .

duminică, 27 decembrie 2020

Ghedeon-un personaj important din Biblie

Ghedeon -in ebraica Ghid'on numit si Yerubaal sau Yerubeshet a fost un personaj biblic erou si judecator evreu antic faimos prin victoria Midianitilor despre care se povesteste in capitolele 6-8 ale Cartii Judecatorilor din Biblia ebraica respectiv Vechiul Testament al religiei crestine .
Ghedeon era fiul lui Yoash din ginta lui Abiezri a tribului Manase si traia la Ofra .
In fruntea unei osti de numai 300 de viteji israeliti el a dobandit o victorie decisiva asupra ostii midianite cu mult mai numeroasa .
 

sâmbătă, 26 decembrie 2020

Sfantul Ilie-un profet important al tarii noastre

Ilie a fost un proroc evreu mentionat in capitolele 17-20 din A treia carte a regilor din Vechiul Testament .
In Noul Testament Isus face referire la el spunand despre Ioan Botezatorul ca este Ilie care va sa vina .
Despre Ilie in Noul Testament gasim si in Matei 17:3 Marcu 9:4 si Luca 9 :30 .
Numele Ilie in limba romana provine de la numele ebraic Elyahu ceea ce inseamna "Al carui Dumnezeu este YHWH ".
In sinaxare si martirologii e pomenit pe 20 iulie cu apozitia ho Thesbaios redat in limba romana prin Tesviteanul Tesbiteanul Tisbitul .
Este considerat profet in toate cele 3 religii .
 

joi, 24 decembrie 2020

Crăciunul-o sărbătoare a întregii lumi

 Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 Decembrie (în calendarul gregorian ) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian ) în fiecare an .
Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale Bisericilor de rit bizantin .
În anumite țări unde creștinii sunt majoritari Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală iar sărbătoarea se prelungește până pe 26 Decembrie a doua zi de Crăciun .
De la debutul secolului al XX-lea Crăciunul devine și o sărbătoare laică celebrată atât de creștini cât și de necreștini centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea la Biserică la rit spre aspectul familial al schimbului sau pentru copii "darurilor de la moș Crăciun ".

miercuri, 23 decembrie 2020

Samuel-un profet important al lumii

Samuel este un judecător evreu care apare în narațiunile Bibliei ebraice și joacă un rol esențial în tranziția de la epoca judecătorilor biblici la constituirea unui regat sub conducerea lui Saul și din nou în tranziția de la epoca lui Saul la epoca lui   David .
El este venerat ca profet de evrei creștini și musulmani .
Pe lângă textele ce îi sunt închinate în Scriptura iudaică Samuel este menționat în Noul Testament în literatura rabinică și în cel de-al doilea capitol al Coranului (deși aici nu i se menționează numele ) 
Iosephus Flavius îl amintește în cărțile 5-7 ale lucrării Antichități iudaice scrise în secolul I d.Hr .
Samuel este mai întâi numit Văzătorul în Samuel 1 Samuel 9:9.
Tatăl lui Samuel era Elcana iar mama sa era Ana .

marți, 22 decembrie 2020

Isaia-un profet important al lumii

Isaia a fost un profet evreu .
Și-a început activitatea în Ierusalim  în anul morții regelui Azaria și a continuat-o sub regii Ioatam Ahaz și Iezechia .
Ideile de bază ale operei lui Isaia sunt :"Dumnezeul lui Isaia este cel sfânt " "Dumnezeu este singura realitate importantă mesianismul rămășițele -elita religioasă care este purtătoarea mesajului divin nealterat .
Partea aparținătoare lui Isaia este partea capitolelor 1-39 și se împarte în :profeții privitoare la tribul lui Iuda și Ierusalim profeții privitoare la neamurile păgâne   marele apocalips  amenințări care încep cu vai și o completare istorică .

luni, 21 decembrie 2020

Osea-un profet important al țării noastre

Osea este fiul lui Beeri și un profet al Israelului din secolul al VIII-lea (8-lea) înainte de Hristos .
Este unul din cei Doisprezece Profeți din Biblia ebraică cunoscuți și ca profeți minori în Vechiul Testament creștin .
Hosea de multe ori este considerat ca un" profet al Apocalipsei " dar după mesajul său privind distrugerea există și o promisiune a refacerii .

duminică, 20 decembrie 2020

Noadia -un profet important al tarii noastre

Noadia nume insemnand Yahve (Dumnezeu ) s-a adunat sau Yahve (Dumnezeu ) s-a intalnit este un personaj biblic din Biblia ebraica falsa profeta din zilele lui Neemia .
Numele ei este mentionat in Cartea lui Neemia .
Noadia este una din cele 4 profetese care sunt amintite in Biblia ebraica sub numele de Nevyia (proorocita sau profeta ) alaturi de Myriam Debora si Hulda .
Invatatii iudaismului au extins numarul la sapte profetese :Sara Miryam Debora Hana Avigail Hulda si Esther .
Ei au exclus-o insa pe Noadia .
Neemia a avut multi dusmani intre care si Noadia falsa profeta care traia in vremea intoarcerii iudeilor din Babilon in Iudeea si Ierusalim .

sâmbătă, 19 decembrie 2020

Natan-un profet important al lumii

Natan Profetul sau Nathan este un personaj din Biblia ebraica .
Actiunile sale sunt descrise in cartile lui Samuel Regi si Cronici .
Conform cu 2 Samuel el a fost un profet la Curtea Regelui David .
El a anuntat lui David legamantul lui Dumnezeu facut cu el si a venit la David ca sa-l mustre pentru ca a comis adulter cu Batseba in timp ce ea era sotia lui Urie Hititul a carui moarte regele a aranjat-o pentru a-si ascunde faptele anterioare .
Nathan a scris istorii ale domniilor lui David si Solomon si a fost implicat in muzica de templu .
In 1 Regi 1:8-45 Natan este cel care ii spune regelui David aflat pe moarte despre complotul lui Adonia de a deveni rege ceea ce a dus la proclamarea lui Solomon in locul acestuia .
Regele David l-a numit pe unul din fiii sai Natan probabil dupa numele profetului .
Acesta a fost unul dintre cei patru fii nascuti lui David de catre Batseba .
Sarbatoarea proorocului Natan este la 24 Octombrie .
Biserica Ortodoxa si bisericile orientale catolice de rit bizantin il pomenesc ca Sfant in Duminica Sfintilor Parinti . 

vineri, 18 decembrie 2020

Habacuc-un profet important al țării noastre

Habacuc sau Avacum este un profet din Vechiul Testament probabil pe la sfârșitul secolului al VII-lea ale cărui profeții sunt adunate în cartea care-i poartă numele .
Despre el în afară de această carte nu există nici o altă informație  nici măcar numele lui nu s-a transmis uniform și unanim .
Textul ebraic îl numește Habaquqq iar în Vulgata latinii l-au transmis Habacuc de unde l-au preluat mai toate limbile moderne .
Forma ebraică ar însemna îmbrățișare  cel care îmbrățișează sau -mai puțin probabil luptă /luptător (cum îl vrea Sfântul Ieronim ).
Forma grecească ar putea deriva de la asirianul hambaququ numele plantei cassia tora .

joi, 17 decembrie 2020

Aaron-un profet important al lumii

Aaron în Vechiul Testament a fost fratele mai mare al lui Moise .
 Lui Aaron și urmașilor săi le-a fost încredințată preoția în Iudeea .
Conform Bibliei el a vorbit în numele lui Moise și a fost cel care l-a determinat pe faraon să îngăduie plecarea israeliților din Egipt .
 Dumnezeu i-a însărcinat pe Aaron și pe Moise cu comemorarea acestui eveniment la sărbătorirea Paștelui evreiesc (Pesah ) iar Aaron și fiii săi au primit autoritate preoțească de la Moise .
Deși Aaron este o figură centrală în Cartea Exodului el aproape că dispare mai târziu .
Este considerat ca fiind responsabil pentru idolatrizarea vițelului de aur de către israeliți în timp ce Moise se afla pe muntele Sinai și primea Legea lui Dumnezeu .
Moartea sa la 123 de ani este menționată în Numerii .
Pe urmele Bibliei Aaron este menționat și în Coran unde este considerat sub numele Harun drept unul din profeții islamului. 

miercuri, 16 decembrie 2020

Levi-un profet important al lumii

Conform Genezei Levi este al treilea copil al lui Iacob    mama  lui  este Leah .
Este fondatorul tribului israelit Levi sau leviții .
 Se spune că numele Levi ar însemna "alăturare " de la "ylaweh "deoarece Leah își dorea să i se alăture dar majoritatea teologilor susțin că Levi înseamnă "preot " din miniaianul lawi'u .
Alți teologi pentru a menține semnificația "alăturare" spun că înseamnă doar alăturarea leviților celorlalți israeliți .
 

 

 
 

marți, 15 decembrie 2020

Moise-un profet important al lumii

Moise este socotit de tradiția iudaică iar pe urmele ei cea creștină un etnarh conducătorul triburilor israelite ieșind din Egipt (după una din cronologiile presupuse în anul 1250) .
 El este cunoscut la evrei ca Moshè Rabenu ("Moise Învățătorul nostru " ) sau mai rar Moșhe ben Amram  Moise fiul lui Amram și este după tradiția lor religioasă cel care a primit Legea divină (Tora) pe Muntele Sinai și fondatorul religiei evreilor -iudaismul .
De aceea această religie este uneori numită și mozaism după Moise .
Potrivit cu narațiunea Vechiului Testament (Pentateuh sau Pentateuc ) a fost cel mai de seamă din profeții evreilor .
Credința în profeția lui este definită ca principiul al șaptelea din cele douăsprezece principii ale credinței iudaice așa cum au fost formulate în crezul lui Rabbi Moshe ben Maimon (Maimonide ) .
Data tradițională a nașterii și a morții sale în calendarul evreiesc este 7 Adar .
Moise este considerat un profet din cei mai însemnați și de alte religii monoteiste -precum creștinismul și islamul .
Samaritenii îl consideră drept unicul profet .

luni, 14 decembrie 2020

Hagai-un profet important al lumii

Hagai este un personaj biblic al zecelea dintre cei 12 profeți minori  este primul dintre așa-zișii "profeți ai reconstrucției " autorul cărții biblice "Hagai" .
 Este urmat de profeții Zaharia și Malahia .
Termenul Hagai înseamnă în ebraică Sărbătorile mele .
Despre Hagai se știe puțin .
S-a născut în timpul captivității babilonice și s-a întors în patrie cu primii exilați pe care regele persan Cyrus al II-lea cel Mare îi eliberează din robia babilonică .
Aici însă evreii au găsit numai ruine .
În același timp în Persia au izbucnit violente dezordini care s-au încheiat numai odată cu venirea lui Darie (Darius ).
Timpul scrierii cărții sale este aproximativ 520 înainte de Cristos .
Scurtele selecții ale cărții sunt datate între lunile august-decembrie înainte de Cristos .

duminică, 13 decembrie 2020

Zorobabel -un profet important al tarii noastre

Zorobabel -Samanta (descendenta ) Babilonului este un personaj biblic fiind primul guvernator persan al provinciei Yehud-Medinata sau provincia Iehud (Iudeea ) in care se stabilisera evreii intorsi la Ierusalim dupa captivitatea babiloniana in 537 inainte de Hristos .
A primit ordin din partea lui Cirus al II-lea cel Mare sa conduca constructia celui de-al Doilea Templu din Ierusalim .
Este mentionat alaturi de Marele Preot Iosua (Iesua) Ezra si Neemia ca fiind in fruntea organizarii societatii evreiesti .
Apare si in cartile biblice ale profetilor Hagai si Zaharia .
Zorobabel a fost un descendent al regelui David bunicul sau fiind Ieconia (Ioiachin ) si unul dintre stramosii lui Isus Hristos mergand pe ideea ca Iisus Hristos a fost procreat de Iosif .
Probabil el era fiul real al lui Pedaia dar recunoscut legal ca fiul lui Sealtiel . 

sâmbătă, 12 decembrie 2020

Agheu -un profet important al tarii noastre

Acesta este din semintia lui Levi nascut in Babilon pe vremea robiei evreilor .
Inca fiind tanar a venit din Ierusalim si a prorocit cu Sfantul Proroc Zaharia treizeci si sase de ani mai inainte de intruparea Domnului Hristos cu patru sute saptezeci de ani   si  a prorocit Sfantul Proroc Agheu despre intoarcerea poporului din robie si a vazut in parte zidirea Bisericii cea innoita de Zorobabel dupa intoarcerea din robia Babilonului .
Apoi a raposat cu pace si s-a ingropat cu cinste aproape de mormintele preotilor de vreme ce si el era din neamul preotesc .
El era plesuv si batran cu barba rotunda cinstit si vestit intru fapta buna    apoi era iubit si cinstit de toti ca un prooroc mare si preaslavit .
Iar numele lui se talcuieste praznic sau cel ce praznuieste .
 

vineri, 11 decembrie 2020

Matei Evanghelistul-un apostol important al lumii

Matei Evanghelistul este în tradiția creștină autorul Evangheliei după Matei una din scrierile Noului Testament .
Un apostol a fost numit Matei în Evanghelia după Matei și Levi în Evangheliile după Marcu și după Luca .
Evanghelia după Ioan nu-l amintește .
Simbolul lui este un înger .
Vameș din Galileea în slujba tetrarhului Herodes Antipas .
Se spune că ar fi întreprins călătorii misionare în Persia și Etiopia .
Tradiția susține că Apostolul Matei ar fi fost asasinat (străpuns cu o spadă prin spate în timp ce se afla lângă un altar ) din ordinul regelui etiopian Eggipus în urma unor intrigi de curte .
Nu există niciun izvor istoric de încredere care să arate că autorul Evangheliei după Matei s-ar fi numit în realitate Matei Evanghelia sa fiind publicată în mod anonim .

joi, 10 decembrie 2020

Simon Zilotul -un apostol important al lumii

Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileii cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos și Preacuratei Maicii sale deoarece Cana nu este departe de Nazaret .
Când Simon a avut nunta cea legiuită a fost chemat și Iisus cu ucenicii acolo unde neajungându-le vinul Domnul a prefăcut apa în vin .
Mirele văzând o minune ca aceea îndată a crezut că Domnul este adevăratul Dumnezeu și lăsându-și nunta și casa i-a urmat Lui cu osârdie pentru care s-a numit "Zilotul " adică râvnitor .
Deci s-a aprins cu atât de mare dragoste dumnezeiască către Hristos încât și mireasa sa și pe toate cele lumești le-a trecut cu vederea pentru dragostea lui Dumnezeu și și-a făcut sufletul său mireasă Mirelui Celui fără de moarte numărându-se în ceata ucenicilor lui Iisus Hristos și a fost unul din cei doisprezece Apostoli .
Iar după ce a primit cu ceilalți Sfinți Apostoli pe Preasfântul Duh Cel ce s-a pogorât în chip de limbi de foc a trecut în Mauritania și în Africa propovăduind pe Hristos și răbdând pentru el cu râvnă înfocată .
După aceea fiind în Britania și luminând pe mulți prin cuvântul Evangheliei a fost răstignit de cei necredincioși și s-a sfârșit prin pătimirea cea de un chip cu a lui Hristos .

miercuri, 9 decembrie 2020

Iuda Tadeul-un apostol important al țării noastre

Apostolul Iuda Tadeul a fost conform Noului Testament unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos .
Acest apostol este prezentat în Noul Testament sub 2 nume diferite :"Tadeu " respectiv "Iuda " fratele lui Iisus Hristos .
A predicat în zona Feniciei și în Asia Mică ajungând la curtea regelui Avgar al Edessei .
A murit străpuns de săgeți conform tradiției în anul 65 după Cristos .
El ar fi conform tradiției autorul cărții biblice Epistola lui Iuda .
Conform opiniei critice majoritare aceasta este o scriere sub nume fals .
Unii cercetători o consideră o lucrare pseudonimă scrisă între sfârșitul secolului I și primul sfert al secolului al II-lea bazându-se pe referirile la apostoli tradiție stăpânirea bună a limbii grecești și opoziția față de gnosticism dar cercetătorii consideră că provine din perioada 66-90.

marți, 8 decembrie 2020

Iacov al lui Alfeu-un apostol important al lumii noastre

Sfântul Apostol Iacov era fiul lui Alfeu și fratele lui Matei vameșul și evanghelistul .
Când Domnul nostru Iisus Hristos viețuia cu trupul pe Pământ și alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără răutate și drepți ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea și ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească 
Iar Iacov a fost unul dintre cei doisprezece apostoli însuși văzător și ucenic al lui Hristos propovăduitor al Tainelor și următor pașilor Lui și împreună cu ceilalți Apostoli primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc a mers la diferite neamuri și popoare ca să propovăduiască pe Hristos să povățuiască și să-i aducă pe cei rătăciți la calea mântuirii .

luni, 7 decembrie 2020

Apostolul Toma-un apostol important al lumii

Apostolul Toma a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos .
Apostolul Toma este menționat în Evanghelii :Matei 10:3 Marcu 3:18 Luca 6:15.
A fost poreclit Toma Necredinciosul precum și Toma Dydimus ("Toma-Geamănul ").
După unii ar fi fost originar din orașul grec Dydima (azi Dydim în Turcia ) după alții ar fi fost frate cu Iisus (în acest caz el ar fi Iuda-Toma unul dintre cei 4 copii ai lui Iosif tatăl lui Iisus ).
Se zice că ar fi întreprins o lungă călătorie misionară ajungând în ținutul Parților și în India de Sud unde a murit fiind străpuns cu o lance .
Relicvele sale ar fi păstrate în orașul Edessa (azi Urga în Turcia ).

duminică, 6 decembrie 2020

Bartolomeu-un apostol important al lumii

Apostolul Bartolomeu este considerat unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus din Nazaret identificat cu Natanael mentionat in primul capitol al Evangheliei dupa Ioan .
Semnificatia numelui  Bartolomeu este "fiul lui Talmai " sau "Tholmai " .
Una din legende afirma ca el ar fi fost mirele de la" Nunta din Cana Galileii " si ca ar fi intreprins apoi lungi calatorii de raspandire a noii credinte crestine prin Cilicia Armenia Mesopotamia si   India .
La curtea regelui Polimius din Armenia ar fi savarsit minuni si tot acolo ar fi fost omorat in mod crud (i s-ar fi tras pielea de pe corpul viu ) .
Ramasitele sale pamantesti ar fi ajuns in Arabia apoi in Mesopotamia pe insula Lipari (Italia ) la Beneveneto (oras in Campania la circa 50 de kilometri nord-est de Napoli ) si in sfarsit (in anul   983) la Roma (la interventia imparatului Otto I) unde se odihnesc si in prezent in bazilica "Sfantul Bartolomeu " de pe "Isola Tiberiana ".
In anul 1238 un fragment de craniu a fost dus la Frankfurt pe Main (Germania ) si depus in relicvariul domului ce-i poarta numele ("Sfantul Bartolomeu ). 

sâmbătă, 5 decembrie 2020

Apostolul Filip -un apostol important al lumii

Langa Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida aproape de Horazin si Capernaum .
Iar Betsaida inseamna in limba evreiasca "Casa Vanatorilor " pentru ca vietuiau acolo vanatori de peste .
In acea cetate s-au nascut trei apostoli :Petru Andrei si Filip .
Petru si Andrei erau frati pescari si se indeletniceau cu vanarea pestelui pana ce au fost chemati la apostolat .
Iar Filip in copilaria lui a fost dat de parintii lui la invatatura de carte si a ajuns iscusit in Sfanta Scriptura intelegand bine toate proorociile despre Mesia Cel asteptat pe Care inca nu-L stia si era cuprins de dorirea Aceluia pe Care inca nu-L stia si era cuprins de dorirea Aceluia pe Care inca nu-L vazuse la fata nici nu stia ca venise pe Pamant si pe care multi ar fi dorit sa-L vada si nu L-au vazut .
Cu astfel de iubire aprinzandu-se el pentru Mesia iata ca Cel dorit calatorea prin Galileea si a aflat pe Filip precum scrie despre aceasta Evanghelistul Ioan :"A vrut    zice  el  sa mearga Iisus in Galileea unde a aflat pe Filip si i-a zis :"Vino dupa Mine !"
Iar el auzind aceasta chemare a Domnului nu numai cu urechile trupesti ci si cu ale inimii indata L-a crezut a fi adevaratul Mesia cel fagaduit de Dumnezeu prin prooroci si a mers dupa Dansul luand aminte la viata Lui preasfanta si urmand saraciei Lui .
 

vineri, 4 decembrie 2020

Ioan Evanghelistul-un apostol important al țării noastre

Ioan Evanghelistul este numele convențional pentru autorul Evangheliei după Ioan .
În mod tradițional a fost considerat una și aceeași persoană cu apostolul Ioan.
Simbolul său este vulturul .
Datarea Evangheliei după Ioan între 90-120 e.n. precum și faptul că autorul textului nu cunoaște exact geografia Palestinei a exclus posibilitatea ca autorul acestei Evanghelii să fie o persoană din cercul ucenicilor lui Iisus din Nazaret .
În timp ce dovezile asupra identității reale a autorului Evangheliei după Ioan lipsesc unii cercetători cred că evanghelia a fost dezvoltată de un cerc sau școală întemeiată de Ioan spre sfârșitul secolului întâi școala fiind posibil situată în Efes .
Cele trei epistole ioaneice seamănă între ele ca terminologie stil și situare generală .
Ele sunt în mod aproximativ legate de Evanghelia după Ioan lipsesc și ar fi putut rezulta din teologia acestei evanghelii .

joi, 3 decembrie 2020

Iacob-un apostol important al Bibliei

Iacob este un personaj biblic .
Numele îi este schimbat în Geneza 32:28 în Israel  adică "cel care s-a luptat cu El ".
Potrivit Genezei a fost cel de-al doilea fiu al lui Isac și al Rebecăi soțul Leei și Rahelei și tatăl a doisprezece fii și a unei fiice printre care și Iosif . 
Cei doisprezece fii ai săi (Ruben Simeon Levi Iuda Isahar Zabulon Iosif Beniamin Dan Neftali Gad și Așer ) vor deveni strămoșii celor douăsprezece triburi ale israeliților .
Iacob este unul dintre cei trei mari strămoși 
ai Israelului împreună cu tatăl său Isaac și bunicul său Avraam .
Povestea lui Iacob se regăsește în Vechiul Testament în Geneza 27:35 .
Încă de la început povestea vieții lui Iacob este încărcată cu simboluri .
Un prim simbol este reprezentat de etimologia numelui lui Iacob .

miercuri, 2 decembrie 2020

Sfântul Apostol Petru-un apostol important al țării noastre

Simon Petru cunoscut ca Sfântul Petru sau Apostolul Petru în folclor Sânpetru a fost un pescar evreu din Betsaida unul din primii discipoli ai lui Iisus din Nazaret .
Simon Petru este considerat în mod tradițional ca unul dintre cei doisprezece Apostoli .
A fost fratele mai mare al Apostolului Andrei .
Tradiția catolică îl consideră ca primul Papă la Roma întemeietorul Papalității .
Conform datelor din Evanghelia lui Ioan Petru și fratele său Andrei ar fi fost originari din Betsaida .
În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea timpurie ) Petru a locuit în Capernaum la marginea lacului Ghenezaret din Galilea .
Acolo avea o casă în care locuia cu soacra sa .
Numele său inițial a fost Simon Bar Yona .
Conform Evangheliștilor Marcu Luca și Ioan Isus l-a numit "piatră" și tradus în latină ca Petrus .
Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob fratele lui Iisus și Ioan ) .
A fost de părere că numai evreii pot fi convertiți la creștinism .

marți, 1 decembrie 2020

Sfântul Apostol Andrei-ocrotitorul țării noastre

 Datori suntem noi creștinii a aduce slavă cinste și închinăciune către toți sfinții de vreme ce ei bine viețuind și toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le s-au făcut prieteni de aproape ai lui .
 Căci învrednicindu-se de împărăția cerurilor și fiind aproape de Dânsul acum se roagă de-a pururea pentru mântuirea și ocrotirea noastră .
Dar mai ales Sfinților Apostoli toată omenirea cea de sub soare le este datoare în toată vremea și în toate zilele ca și în tot ceasul a le mulțumi a-i slăvi a-i lăuda și a săvârși pomenirea lor cu bucurie cu osârdie și cu evlavie   iar  zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu psalmi cu cântări de laude și de mulțumire și a le cinsti duhovnicește .
Pentru că ei de toată lumea lepădându-se și de Hristos Dumnezeul nostru lipindu- se slujindu-I Lui cu toată osârdia și cu tot sufletul s-au următori ai Sfintei și Dumnezeieștii vieți cum și petrecerii lui Hristos pe Pământ și fiind văzători ai minunilor celor de El făcute au urmat și patimilor răstignirii morții învierii și înălțării Lui la cer .

luni, 30 noiembrie 2020

Paul Zarifopol-un istoric și critic literar important al țării noastre

Paul Zarifopol este un istoric și critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un istoric și critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un istoric și critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un istoric și critic literar care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără   și  "Din registrul ideilor gingașe " sau "Artiști și idei literare române " sau "Încercări de precizie literară " sau "Pentru arta literară " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un istoric și critic literar care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
Și nu are nici stradă deși ar merita una !
Și nu are nici statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

duminică, 29 noiembrie 2020

Teohar Mihadas-un poet si prozator important al tarii noastre

Teohar Mihadas este un poet si prozator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un poet si prozator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a traduce cartile .
Este un poet si prozator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un poet si prozator care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Ortodoxie pagana " sau "Reminiscente " sau "Elegii " sau "Steaua cainelui "  ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un poet si prozator care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
Si nu are nici strada desi ar merita una !
Si nu are nici statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi ! 

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Cornel Regman -un critic si istoric literar important al tarii noastre

Cornel Regman este un critic si istoric literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un critic si istoric literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a traduce cartile .
Este un critic si istoric literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un critic si istoric literar care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Confluente literare " sau "Selectie din selectie " sau "Nu numai despre critici " sau "Noi explorari critice " ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un critic si istoric literar care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
In schimb o scoala gimnaziala ii poarta numele felicitari !
Nu are o statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e    destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi ! 

vineri, 27 noiembrie 2020

Liviu Rebreanu-un prozator și dramaturg important al țării noastre

Liviu Rebreanu este un prozator și dramaturg care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un prozator și dramaturg care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un prozator și dramaturg care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un prozator și dramaturg care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Ion " sau "Pădurea spânzuraților " sau "Adam și Eva " sau "Ciuleandra " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un prozator și dramaturg care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o bibliotecă îi poartă numele felicitări !
Și are și o statuie felicitări !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

joi, 26 noiembrie 2020

Mihail Drumeș-un romancier și nuvelist important al țării noastre

Mihail Drumeș este un romancier și nuvelist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un romancier și nuvelist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un romancier și nuvelist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un romancier și nuvelist care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Capcana " sau "Invitația la vals " sau "Scrisoarea de dragoste " sau "Se revarsă apele " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un romancier și nuvelist care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :" sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o stradă îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

miercuri, 25 noiembrie 2020

Alexandru Ciorănescu-un poet și prozator important al țării noastre

Alexandru Ciorănescu este un poet și prozator care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un poet și prozator care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un poet și prozator care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un poet și prozator care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Documente privitoare la domnia lui Mihail Radu " sau "Alexandru Depărățeanu " sau "Teatrul românesc în versuri și izvoarele lui " sau "Literatură comparată " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un poet și prozator care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt      român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o casă îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

marți, 24 noiembrie 2020

George Almosnino-un poet important al țării noastre

George Almosnino este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a -și face apariția cu lucruri minore .
Este un poet care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Laguna " sau "Nisipuri mișcătoare " sau "Omul de la fereastră " sau "Poeme din fotoliul verde " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un poet care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
Și nu are nici stradă deși ar merita una !
Și nu are nici statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

luni, 23 noiembrie 2020

Petru Comarnescu-un critic literar și eseist important al țării noastre

 Petru Comarnescu este un critic literar și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un critic literar și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic deși a tradus cărțile .
Este un critic literar și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore.
Este un critic literar și eseist care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Artă și imagine " sau "Magdalena Rădulescu " sau "Scrieri despre teatru " sau "Pagini de jurnal "  ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un critic literar și eseist care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o școală gimnazială îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

duminică, 22 noiembrie 2020

Iulian Vesper-un poet si eseist important al tarii noastre

Iulian Vesper este un poet si eseist care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un poet si eseist care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic desi a tradus cartile .
Este un poet si eseist care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un poet si eseist care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Constelatii " sau "Primavara in Tara Fagilor " sau "Izvoare " sau "Glasul " ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un poet si eseist care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
In schimb o scoala gimnaziala ii poarta numele felicitari !
Nu are o statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e   destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi !

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Eugen Todoran-un filolog si istoric literar important al tarii noastre

Eugen Todoran este un filolog si istoric literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un filolog si istoric literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a traduce cartile .
Este un filolog si istoric literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un filolog si istoric literar care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Eminescu " sau "Sectiuni literare " sau "Maiorescu " sau "De ce Eminescu ?" ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un filolog si istoric literar care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
In schimb o biblioteca ii poarta numele felicitari !
Si are si o statuie felicitari !
Inca un motiv de mandrie pentru noi ! 

vineri, 20 noiembrie 2020

Mihai Beniuc-un poet și prozator important al țării noastre

Mihai Beniuc este un poet și prozator care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un poet și prozator care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un poet și prozator care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore.
Este un poet și prozator care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Cântece de pierzanie " sau "Orașul pierdut " sau "Versuri alese " sau "O samă de poeme " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un poet și prozator care ne face să spunem cu adevărat   bucuroși  :"sunt   român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o stradă îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

joi, 19 noiembrie 2020

Dinu Pilat-un critic și istoric literar important al țării noastre

Dinu Pilat este un critic și istoric literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un critic și istoric literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile.
Este un critic și istoric literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore.
Este un critic și istoric literar care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Așteptând ceasul de apoi " sau "Jurnalul unui adolescent " sau "Tinerețe ciudată " sau "Itinerarii istorico-literare"  ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un critic și istoric literar care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !"și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele.
Și nu are nici stradă deși ar merita una !
Și nu are nici statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

miercuri, 18 noiembrie 2020

Iordan Chimet-un poet și eseist important al țării noastre

Iordan Chimet este un poet și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un poet și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic deși a tradus cărțile .
Este un poet și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un poet și eseist care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Lamento pentru peștișorul Baltazar "  sau "Câte-o gâză câte-o floare câte-un fluture mai mare "  sau "Închide ochii și vei vedea orașul " sau "Exil " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un poet și eseist care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o alee îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

marți, 17 noiembrie 2020

Sandu Tudor-un poet important al țării noastre

Sandu Tudor este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un poet care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Ieroschimonahul Daniil Tudor "sau "Taina rugului aprins " sau "Taina Sfintei Cruci " sau "Ce e omul ?" ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un poet care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
Și nu are nici stradă deși ar merita una !
Și nu are nici statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

luni, 16 noiembrie 2020

Laurențiu Fulga-un dramaturg și eseist important al țării noastre

Laurențiu Fulga este un dramaturg și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un dramaturg și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic deși a tradus cărțile .
Este un dramaturg și eseist care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un dramaturg și eseist care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Eroica " sau "Moartea lui Orfeu " sau "Fascinația " sau "Salvați sufletele noastre " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un dramaturg și eseist care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o școală gimnazială îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

duminică, 15 noiembrie 2020

Alexandru Cioranescu-un eseist si dramaturg important al tarii noastre

Alexandru Cioranescu este un eseist si dramaturg care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un eseist si dramaturg care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a traduce cartile .
Este un eseist si dramaturg care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un eseist si dramaturg care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Documente privitoare la domnia lui Mihail Radu" sau "Alexandru Deparateanu " sau "Teatrul romanesc in versuri si isvoarele lui " sau "Literatura comparata " ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un eseist care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
Si nu are nici strada desi ar merita una !
Si nu are nici statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi !

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Beniamin Fundoianu -un critic si teoretician literar important al tarii noastre

Beniamin Fundoianu este un critic si teoretician literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un critic si teoretician literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a traduce cartile .
Este un critic si teoretician literar care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un critic si teoretician care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Tagaduinta lui Petru " sau "Imagini si carti din Franta " dar si "Privelisti " ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un critic si teoretician care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
Si nu are nici strada desi ar merita una !
Si nu are nici statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi ! 

vineri, 13 noiembrie 2020

Romulus Cioflec-un scriitor important al țării noastre

 Romulus Cioflec este un scriitor care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un scriitor care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un scriitor care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un scriitor care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Vârtejul " sau "Boierul " sau "Sub soarele polar " sau "Răspântia " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un scriitor care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o stradă îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

joi, 12 noiembrie 2020

Mircea Nedelciu-un scriitor important al țării noastre

Mircea Nedelciu este un scriitor care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un scriitor care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un scriitor care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un scriitor care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și  "Aventuri într-o curte interioară " sau "Și ieri va fi o zi " sau "Zmeura de câmpie " sau "Zodia scafandrului " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librarie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un scriitor care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !"și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb o școală gimnazială îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

miercuri, 11 noiembrie 2020

Ștefan Ciobanu-un istoric și academician important al țării noastre

Ștefan Ciobanu este un istoric și academician care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un istoric și academician care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un istoric și academician care ne face mândri din punct de vedere cultural național și fără a-și face apariția cu lucruri minore.
Este un istoric și academician care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Chișinăul " sau "Basarabia " sau "Mănăstirea Țigănești " sau "Istoria literaturii române vechi " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un istoric și academician care ne face să spunem cu adevărat   bucuroși  :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
Și nu are nici stradă deși ar merita una !
Și nu are nici statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

marți, 10 noiembrie 2020

George Țărnea-un poet important al țării noastre

George Țărnea este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile.
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore.
Este un poet care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Păsările miresei " sau "Balade " sau "Baladă pentru vinul tânăr " sau "Poeme supărate rău " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un poet care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb un liceu îi poartă numele felicitări !
Și are și o statuie felicitări !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

luni, 9 noiembrie 2020

Liviu Rusu-un istoric literar important al țării noastre

Liviu Rusu este un istoric literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un istoric literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un istoric literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore.
Este un istoric literar care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Logica frumosului " sau "Estetica poeziei lirice " sau "Scrieri despre Titu   Maiorescu " sau "Goethe câteva aspecte " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un istoric literar care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
Și nu are nici stradă deși ar merita una !
Și nu are nici statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

duminică, 8 noiembrie 2020

Grigore H.Grandea -un poet si traducator important al tarii noastre

Grigore H.Grandea este un poet si traducator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un poet si traducator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic desi a tradus cartile .
Este un poet si traducator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un poet si traducator care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Preludele " sau "Fulga " sau "Nostalgia " sau "Scrieri " ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un poet si traducator care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
Si nu are nici strada desi ar merita una !
Si nu are nici statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi ! 

sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Ion Aurel Candrea -un filolog si lingvist important al tarii noastre

Ion Aurel Candrea este un filolog si lingvist care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un filolog si lingvist care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a traduce cartile .
Este un filolog si lingvist care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un filolog si lingvist care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Graiul din Tara Oasului " sau "Dictionar de proverbe si zicatori " sau "Iarba fiarelor " sau "Dictionarul enciclopedic ilustrat " ne fac mandri de tara noastre .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un filolog si lingvist care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
Si nu are nici strada desi ar merita una !
Si nu are nici statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi ! 

vineri, 6 noiembrie 2020

Simion Stolnicu-un poet important al țării noastre

Simion Stolnicu este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un poet care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un poet care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și  "Punct vernal " sau "Pod eleat "  sau "Șerpuiri între lut și tortele de aur "-în două volume  sau "Printre scriitori și artiști " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una .
Este un poet care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
În schimb un liceu îi poartă numele felicitări !
Nu are o statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

joi, 5 noiembrie 2020

Octav Suluțiu-un scriitor și critic literar important al țării noastre

Octav Suluțiu este un scriitor și critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic .
Este un scriitor și critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a traduce cărțile .
Este un scriitor și critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic fără a-și face apariția cu lucruri minore .
Este un scriitor și critic literar care ne face să ne privim țara cu mândrie fiind un adevărat OM DE CULTURĂ și nu unul fals .
Cărți care l-au făcut cunoscut :-Între cărțile care l-au făcut cunoscut se numără și "Brașov " sau "Pe margini de cărți " sau "Mântuire " sau "Scriitori și cărți " ne fac mândri de țara noastră .
Din păcate nu am văzut în nicio librărie din oraș o biografie despre el viața și opera lui deși ar merita una.
Este un scriitor și critic literar care ne face să spunem cu adevărat bucuroși :"sunt român !" și fără teama unor controverse ori conflicte apărute pe această temă sau pe altele .
Și nu are nici stradă deși ar merita una !
Și nu are nici statuie deși ar merita una ca tinerii să îl aibă în minte și vizual nu doar nominal nu e destul !
Încă un motiv de mândrie pentru noi !

Boris David -un inginer important al tarii noastre

Boris David a fost un inginer chimist roman si inventator . S-a nascut in Basarabia in orasul port la Dunare Ismail la 10 mai 1929 . In anul...