luni, 31 decembrie 2018

Scrisoare cãtre cititori

Dragi cititori,
În anul care trece ne-am preocupat ca și anii trecuți de același lucru care ne roade pe toți :cultura .
Mai bine zis cultura și promovarea ei (care e aproape inexistentã ) dar prefer sã tac !
Sper ca anul care vine sã fie mai bun și sã vedem mãcar pe unele canale scriitori istorici filologi actori regizori atâta timp cât sunt vii în loc sã vedem emisiuni în memoria lor .
Sper sã ne odihnim cu toții pentru a putea reveni în forțã la treburile noastre !
În continuare la începutul anului o sã scriu despre sfinți pânã la Sfântul Ion inclusiv dupã care revenim la normal .
Iar de Paști scriu din nou despre sfinți dar despre alții !
Cu drag,
A voastrã bloggerițã 

duminică, 30 decembrie 2018

Sfantul Cuvios Leon de la Optina -un sfant important al tarii noastre

Primul Staret de la Optina Preacuviosul Leon s-a nascut in anul 1768 in orasul Karacev din gubernia Orlov .
In tinerete a fost administrator de afaceri comerciale .
A calatorit in toata Rusia si a cunoscut oameni din toate paturile sociale capatand o mare experienta care i-a fost de folos in anii Staretiei sale cand veneau la dansul oameni pentru a-i cere calauzire duhovniceasca .
In anul 1797 Preacuviosul a renuntat la lume si a intrat in obstea Sihastriei Optina condusa de egumenul Avraam iar peste doi ani a trecut la Manastirea Beloberejski (din gubernia Orlov ) unde Staret al manastirii era in acel timp Vasilie (Kiskin ) un ascet cu o inalta viata duhovniceasca .
In anul 1801 Poslusnicul Leon a fost tuns si a primit schima mica (mantie ) odata cu numele de Leonid ;in acelasi an la 22 decembrie a fost hirotonit ierodiacon iar la 24 decembrie   ieromonah .
Vietuind in manastire el isi petrecea zilele in munca si rugaciune fiind un model de adevarata ascultare .
Odata pe cand parintele Leonid abia se intorsese de la cosit proestosul i-a poruncit sa cante privegherea toata noaptea .
Obosit si flamand parintele Leonid s-a dus la strana si impreuna cu un frate a cantat toata slujba .
In anul 1804 Preacuviosul devine Proestos al Sihastriei Beloberejskaia .
Pana la aceasta numire el a vietuit pentru scurta vreme la Manastirea Ciolsk unde l-a cunoscut pe ucenicul Staretului moldovean Paisie (Velicikovski) parintele Teodor si a devenit ucenicul sau credincios .

sâmbătă, 29 decembrie 2018

Sfantul Mucenic Vasilisc -un alt sfant important al tarii noastre

Sfantul Mucenic Vasilisc a fost nepotul Sfantului Mucenic Teodor Tiron .
A trait in vremea imparatului Maximian (286-305) .
A fost ucis pentru ca a refuzat sa aduca jertfa idolilor si pentru arderea templului inchinat lui Apolon (Sfantul Vasilisc s-a rugat lui Dumnezeu iar Acesta a trimis foc din cer si astfel a fost distrus templul si statuia lui Apolon ).
Mucenicul tau Doamne Vasilisc intru nevointa sa cununa nestricaciunii a dobandit de la Tine Dumnezeul nostru  ca avand puterea Ta pe chinuitori a invins   zdrobit-a si ale demonilor neputincioasele indrazniri .
Pentru rugaciunile lui mantuieste sufletele noastre Hristoase Dumnezeule .

vineri, 28 decembrie 2018

Sfinții 20 000 de mucenici arși în Nicomidia-sfinții importanți ai lumii

Împãratul Maximian pe când se afla în cetatea Nicomidiei aflând de numãrul mare de creștini din ea a pus la cale exterminarea lor în aypropierea Praznicului Nasterii Domnului .
Împãratul știind cã toți creștinii se vor strânge în marea Bisericã din Nicomidia a poruncit ca Biserica sa fie înconjurata de lemne uscate cãrora soldatii sa le dea foc .
Sfântul Antim Episcopul Nicomidiei a adunat în Bisericã tot poporul lui Hristos a prãznuit impreunã cu ei și i-a invatat adevarata credințã.

joi, 27 decembrie 2018

Sfântul Teodor-un alt sfânt important al țãrii noastre

Teodor Tiron este un sfânt mare mucenic creștin care a trãit pe vremea împãraților Maximian și Maximin .
Era militar și a fost ucis în timpul persecuției lui Maximin .(aproximativ 303) .
Prãznuirea lui se face la 17 februarie (2 martie ) la ortodocși și pe 9 noiembrie la catolici .
În ortodoxie în prima sâmbãtã din Postul Mare se face pomenire de minunea colivei pe care a fãcut-o la 50 de ani de la moartea sa .
Fiind încorporat de curând în oastea tironilor și fãcând parte din oastea tironilor și fãcând parte din ceata prepozitului Vringa a fost chemat de acesta la cercetare și a mãrturisit cã Hristos este Dumnezeu batjocorind idolii elinilor ca pe niște statui neînsuflețite și lucruri fãcute de mâinile omenești .
Dându-i-se vreme sã se gândeascã mai bine el nu a cheltuit acea vreme în nelucrare ci a sãvârșit o faptã cât se poate de mare .
A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor .
Drept aceea fiind prins și mãrturisind cã el singur a fost cel care a dat foc statuii a fost chinuit în diferite chipuri și a fost omorât prin arderea de viu într-un cuptor aprins .
La 50 de ani dupã moartea lui Teodor împãratul Iulian Apostatul (361-363)dorind sã-i batjocoreascã pe creștini a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol sã stropeascã toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertit idolilor în prima sãptãmânã a Postului Mare .
Sfântul Teodor Tiron apãrându-i în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie i-a poruncit acestuia sã-i anunțe pe creștini  sã nu cumpere  nimeni nimic din piațã ci mai degrabã sã mãnânce grâu fiert cu miere :coliva .
În amintirea (presupusei ) minuni sãvârșite de el Biserica Ortodoxã sãrbãtorește anual pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbãtã a Postului Mare .
Vinerea seara la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfințite dupã rugãciunea amvonului se cântã Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor compus de Sfântul Ioan Damaschin .
Dupã aceasta se sfințește coliva și se împarte credincioșilor .
Aceastã sãrbãtoare a Sfântului Mare Mucenic Teodor din prima sâmbãtã a Postului Mare a fost rânduitã pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397) .
În Chișinãu numele sãu îl poartã Mãnãstirea Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron cunoscutã colocvial ca Mãnãstirea Ciuflea .

miercuri, 26 decembrie 2018

Nicodim de la Tismana-un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Nicodim de la Tismana  a fost un  Arhimandrit întemeietorul mãnãstirilor Vodița și Tismana  din Oltenia și a mãnãstirii Vișina de pe Valea Jiului .
Pentru tot ce a fãcut pentru ortodoxism și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei .
Nicodim și-a primit numele de monah la Mãnãstirea Hilandar de la Muntele Athos unde a ajuns în fruntea obștei .
A fãcut parte din delegația care în anul 1375 a mediat la Constantinopol ridicarea  anatemei asupra Patriarhiei sârbești misiune îndeplinitã cu  un succes așa de mare cã a fost numit Arhimandrit  de cãtre Patriarhul Filotei .
Urmându-și chemarea în anul 1369 a traversat Dunãrea înot în dreptul orașului Ursa (azi Orșova )  și a întemeiat prima sa mãnãstire Vodița ("Apița " sau "Apoasa").
Totuși considerã  cã nu și-a îndeplinit chemarea ca urmare continuã cãutãrile și gãsește un loc pe care îl considerã ideal unde în 1377 începe zidirea mãnãstirii Tismana .
Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mãnãstirea Prislop unde a caligrafiat un Tetravanghel considerat cea mai veche carte datatã din Țara Româneascã .
"Numeroase amãnunte din viața și activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute dar mãreția persoanei lui l-a impus în conștiința poporului român nu numai ca reorganizator al vieții monahale dupã modelul de la Sfântul Munte Athos ctitor de Biserici și Mãnãstiri talentat miniaturist ci și ca sfânt mare fãcãtor de minuni ".
Marea Schismã din 1054 a marcat momentul dureroasei sciziuni din interiorul creștinismului care ulterior a condus la constituirea a douã mari ramuri vesticã (catolicã ) și esticã (ortodoxã ) .
În secolele urmãtoare între Biserici a urmat o luptã pentru supremație întreținutã de conducãtorii din ambele tabere marcatã nu arareori de excese .



luni, 24 decembrie 2018

Sfânta Eugenia-o sfântã a întregii lumi

Sfânta Cuvioasã Fecioarã Mucenițã Eugenia (sau Evghenia ) a trãit în secolul al III-lea (al 3-lea ) la Roma și la Alexandria .
A pãtimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor primind martiriul prin tãierea capului cu sabia .
Biserica o prãznuiește la data de 24 decembrie .
Sfânta mucenițã Eugenia s-a nãscut la Roma însã încã din copilãrie l-a urmat pe tatãl ei Filip la Alexandria unde acesta fusese trimis de cãtre împãratul Commodus (180-192) în funcția de guvernator al Egiptului (la acea datà provincie romanã ) .
Eugenia a primit o educație aleasã și era remarcatã pentru frumusețea ei și buna dispoziție pe care o împãrtãșea și celor din jur .
Mulți tineri din familii ilustre au cerut mâna fetei dar ea nu voia încã sã se cãsãtoreascã .
Dupã ce a citit epistolele Sfântului Apostol Pavel Eugenia a fost atât de impresionatã încât a început sã-și doreascã sã devinã și ea creștinã .
Deoarece tatãl ei îi interzisese cu desãvârșire acest lucru Eugenia a pãrãsit în tainã casa pãrinteascã îmbrãcatã în straie bãrbãtești (pentru a nu fi recunoscutã )și  însoțitã de doi servitori credincioși -Protus și Hyacinthus .
A fost botezatã de Helenus Episcopul de atunci al cetãții antice Heliopolis .
Episcopul Helenus a trimis-o la mãnãstire ; deoarece în acele timpuri nu existau încã mãnãstiri pentru femei Eugenia și-a pãstrat straiele bãrbãtești ascunzând faptul cã era femeie și fiind cunoscutã drept cãlugãrul Eugen .
Mai târziu ea a devenit chiar Stareț al acelei mãnãstiri .
Odatã dupã ce ea devenise Stareț prin rugãciunile și îngrijirile ei a vindecat o femeie bolnavã .

duminică, 23 decembrie 2018

Sfintii 10 mucenici -sfintii Greciei

Sfintii 10 mucenici :Teodul Satornin Evpor Ghelasie Zotic Agatopus Vasilide Evarest si Pompie au patimit in jurul anului 250 in insula Creta din porunca imparatului Deciu .
Pentru ca au refuzat sa se inchine idolilor si au marturisit ca sunt crestini li s-a taiat capul inainte de a trece la cele vesnice .
Inainte de a trece la cele vesnice au rostit cu totii aceasta rugaciune :"Iarta Doamne pe robii tai si primeste varsarea sangelui nostru pentru noi pentru rudeniile noastre si prieteni si pentru toata patria ca sa scape din intunericul necunostintei si cu ochi curati sa vada buna credinta sa Te cunoasca pe tine Lumina cea adevarata !O !imparate vesnic ."
Sfantul Naum de Ohrida a fost unul din ucenicii Sfintilor Chiril si Metodie .
A trait intre anii 830-910 .
In anul 867 sau 868 este hirotonit preot in Roma .
Potrivit aghiografiei Sfintilor Chiril si Metodie scrisa de catre Sfantul Clement al Ohridei Sfantul Naum a ajutat celor dintai in lucrarea lor misionara intre anii 886-893 .
Sfantul Naum este unul dintre intemeietorii Scolii de Literatura din Pliska unde a si lucrat intre anii 886-893 .
Dupa ce Sfantul Clement a fost hirotonit Episcop in Drembica -Velika in anul 893 Sfantul Naum a continuat lucrarea lui Clement in scoala literara din Ohrida .
In anul 905 Sfantul Naum a intemeiat Manastirea de langa Lacul Ohrida care mai tarziu ii va purta numele si Sfintele sale Moaste .
S-a ostenit mai ales cu talmacirea Sfintei Scripturi si a celorlalte carti Bisericesti din limba greaca in cea slavona .
Sfantul a adormit in intaia jumatate a secolului al X-lea (al 10-lea) .
Moastele sale facatoare de minuni uimesc si astazi prin multimea minunilor pe care le lucreaza mai cu seama vindecari de boli grele indeosebi nebunia .


sâmbătă, 22 decembrie 2018

Sfantul Flavian -un martir tal tarii noastre

Parintele nostru in rand cu sfintii Flavian Marturisitorul a fost Patriarh al Constantinopolului din 446 pana in 449 .
Sfantul Flavian Marturisitorul este pomenit de Biserica Ortodoxa la 16 februarie .
Sfantul Flavian a devenit Patriarh dupa moartea Sfantului Patriarh Proclu intr-o perioada de tulburari si erezii care amenintau unitatea Bisericii .
In anul 448 Sfantul Flavian a convocat un sinod local la Constantinopol pentru a examina erezia lui Eutihie care admitea doar o fire (cea divina ) a Domnului Iisus Hristos .
Persistand in eroarea sa ereticul Eutihie a fost excomunicat de Biserica si privat de demnitatile sale .
Totusi Eutihie avea un protector puternic in persoana lui Hrisafie un eunuc apropiat imparatului Teodosie al II-lea (al 2-lea ) .
Prin intrigi Hrisafie l-a adus pe Patriarhul Dioscor Al Alexandriei de partea lui Eutihie si a primit permisiunea imparatului sa convoace ceea ce se va numi "Sinodul talharesc de la Efes ".
Dioscor a prezidat acest sinod obtinand achitarea lui Eutihie si demiterea Patriarhului Flavian prin amenintari si presiuni .
Sfantul Flavian a fost batut cu cruzime in timpul lucrarilor acestui Sinod de catre niste calugari obraznici condusi de  un anume Barsum .
Chiar si presedintele Sinodului Dioscor a luat parte la aceasta bataie .
Dupa aceasta bataie Sfantul Flavian a fost pus in lanturi si a fost condamnat la exil in Efes .
Sinodul l-a reabilitat pe Eutihie .
Flavian a murit curand dupa acestea in 11 august 449 din cauza ranilor primite .
El a fost inmormantat in secret .
Sfanta imparateasa Pulcheria s-a retras de la Curtea Imperiala .
Papa Leon cel Mare ai carui delegati au fost ignorati in timpul Sinodului a protestat si a declarat nule deciziile Sinodului .
In curand intrigile lui Hrisafie au fost dezvaluite .
Moartea subita a imparatului Teodosie in 28 iulie 450 a readus-o pe sora sa Pulcheria pe tronul imperial ea casatorindu-se cu generalul Marcian care a devenit astfel imparat .
Prin eforturile imparatesei moastele Sfantului Patriarh Flavian au fost transferate cu mare pompa de la Efes la Constantinopol .
Sinodul de la Calcedon convocat in 451 l-a condamnat pe Eutihie a confirmat Tomosul Papei Leon si l-a canonizat pe Flavian ca mucenic .

vineri, 21 decembrie 2018

Sfântul Nectarie-ocrotitorul celor bolnavi

Sfântul Nectarie din Eghina a fost Episcop al Pentapolei și ctitor al mãnãstirii Sfânta Treime din insula Eghina .
În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului și ctitor al Pentapolei și ctitor al Mãnãstirii Sfânta Treime din insula Eghina .
În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului l-a proclamat Sfânt al Bisericii Ortodoxe prãznuirea lui fãcându-se în ziua de 9 noiembrie .
Sfântul Nectarie s-a nãscut într-o familie sãracã de pe malul Mãrii Marmara .
Pãrinții sãi Dimos și Maria Kephala i-au dat numele de Anastasios .
La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca sã lucreze și sã se școleascã .
În 1866 la vârsta de 20 de ani Sfântul Nectarie pleacã în insula Hios ca sã predea ca învãțãtor .
Aici devine cãlugãr cu numele de Lazãr la 7 noiembrie 1876 în celebra mãnãstire Nea Moni .
Un an mai târziu a devenit diacon apoi prin generozitatea unui creștin bogat din insulã și cu ajutorul Patriahului Sofronie al Alexandriei a putut sã-și completeze studiile la Atena și sã obținã în 1885 o diplomã a Facultãții de Teologie din capitala Greciei .
Tot în 1885 Sfântul Nectarie pleacã la Alexandria (Egipt ) unde a fost hirotonit preot la Biserica Sfântul Nicolae din Cairo .
Câțiva ani mai târziu în 1889 a fost hirotonit Episcop al Pentapolei (Episcopie corespunzând în  acea vreme Libiei superioare ) de cãtre Patriarhul Sofronie care l-a numit și predicator secretar patriarhal și reprezentant al sãu la Cairo .


joi, 20 decembrie 2018

Marea Schismã-un eveniment care a schimbat istoria

Marea Schismã din 1054 este un eveniment ce a împãrțit creștinismul în douã mari ramuri vesticã (catolicã ) și esticã (ortodoxã ) .
Anul în care s-a petrecut este 1054 deși tensiunile datau de multã vreme între creștinãtatea latinã și cea greacã .
Principalele cauze rezidã în disputele asupra autoritãții papale și inserãrii clauzei Filioque în Crezul de la Niceea deși au existat și cauze minore cum ar fi disputele legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni sau de alte practici liturgice .
Încã de la începuturi Biserica a acordat un statut special unor episcopi numiți Patriarhi :Episcopul Romei Episcopul Alexandriei și Episcopul Antiohiei .
Lor li s-au alãturat Episcopul Constantinopolului și Episcopul Ierusalimului confirmați în cadrul Conciliului din Calcedon din 451 .
Patriarhii erau superiori celorlalți Episcopi ai Bisericii .
În timp ce Constantinopolul se baza în solicitarea unei poziții mai înalte pe argumentul cã era "Noua Romã "  Patriarhul Romei considera cã el ca succesor al Sfântului Petru primul dintre Apostoli trebuia sã aibã întâietate .
Dezbinarea Imperiului Roman a contribuit și ea la dezbinarea din sânul Bisericii .
Teodosie cel Mare care a murit în anul 395 a fost ultimul împãrat care a domnit peste un Imperiu Roman unit; dupã moartea sa teritoriul a fost împãrțit în douã jumãtãți esticã și vesticã fiecare având propriul împãrat .
La sfârșitul secolului al V-lea (al 5-lea ) Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice în timp ce Imperiul Roman de Rãsãrit (Bizantin ) se bucura de o relativã stabilitate .
Astfel unitatea politicã a fost prima care a cedat .
Papa Leon al IX-lea(al 9 lea) (1049-1054) și Patriarhul Constantinopolului Mihail I Cerularie au desãvârșit ruptura dintre cele douã Biserici în anul 1054 în urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru supremație în lumea creștinã divergențe teologice  etc .)
Aceastã rupturã a rãmas cunoscutã în istorie sub numele de Marea Schismã .
Astfel au apãrut douã Biserici distincte una occidental-latinã (Biserica Catolicã ) condusã de Papã și una oriental-greceascã (Biserica Ortodoxã ) condusã de Patriarhul Constantinopolului .
Din aceastã perioadã este inițiatã o adevãratã competiție între cele douã Biserici .
Fiecare dintre ele va încerca sã-și extindã aria de influențã și sã mãreascã numãrul credincioșilor aflați sub ascultarea sa .
De asemenea Patriarhul Constantinopolului este și în prezent considerat de cãtre Bisericile Ortodoxe drept șef onorific simbolic al ortodoxiei .
Este binecunoscutã poziția "Primul dintre egali " pe care o are fiecare fațã de celelalte Biserici autocefale aflate în deplinã comuniune liturgicã .

miercuri, 19 decembrie 2018

Sfântul Bonifaciu-un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Mucenic Bonifaciu sau Bonifație (latinește Bonifacius ) "Apostolul germanilor " a fost un propovãduitor care a rãspândit creștinismul în Germania secolului al VIII-lea (al 8-lea) .
Prãznuirea sa se face la 5 iunie ziua adormirii sale .
Nu trebuie confundat cu Sfântul Mucenic Bonifaciu care a primit mucenicia în Cilicia în vremea prigoanei lui Dioclețian pomenit la 19 decembrie .
Sfântul Bonifaciu s-a nãscut în anul 672 în Crediton Devonshire Anglia .
Numele sãu era Winfrid sau Wynfrith .
Se trãgea dintr-o familie bunã și într-o anumitã mãsurã a fost împotriva dorințelor tatãlui sãu faptul cã s-a dedicat de la o vârstã fragedã vieții monahale .
El a primit o educație teologicã la mãnãstirile benedictine din Adescancastre de lângã Exeter și Nursling dintre Winchester și Southampton unde era Stareț Wimbert .
La vârsta de 30 de ani a devenit preot .
A scris prima gramaticã latinã din Anglia .
În 716 el a inițiat o expediție  misionarã în Frizia (o provincie istoricã situatã în nordul Olandei ) cu  intenția de a-i converti pe frizoni  propovãduindu-le  în propria lor limbã  (limba sa natalã anglo-saxona fiind asemãnãtoare cu cea din Frizia ). 
Eforturile sale au fost însã împiedicate de rãzboiul dus în acele vremuri între Carol Martel (regele francilor ) și Radbod (regele Friziei ) astfel încât el s-a reîntors la Nursling în Anglia. 

marți, 18 decembrie 2018

Sfantul Sebastian-un martir al tarii noastre

Sfantul Sebastian este un sfant crestin pomenit de Biserica Ortodoxa si de cea Greco-Catolica in ziua de 18 decembrie iar de Biserica Romano-Catolica si de Bisericile Evanghelice- Lutherane pe 20 ianuarie .
Sfantul Sebastian s-a inrolat in armata Imperiului Roman in 283 pentru a-si ajuta semenii crestini .
Datorita increderii de care se bucura   Sfantul Sebastian ajunge capitanul garzii praetoriene iar in timpul domniei lui Diocletian devine senator .
Continua sa-i ajute pe crestinii intemnitati periclitandu-si astfel propria soarta.
Salveaza doi frati inchisi pentru credinta lor in  Iisus Hristos  convertindu-i atat pe ostasii care-i pazeau cat si pe ceilalti detinuti pagani .
Reuseste sa-i determine sa se converteasca la crestinism chiar pe magistrati pe prefectul orasului si pe fiul acestuia Tiburtius (pe care il si vindeca ) alaturi de alti 68 de cetateni din Roma .
Actiunile sale de propovaduire a crestinismului iar pentru marturisirea credintei in Mantuitor este condamnat la moarte prin sagetare .
Deoarece supravietuieste sagetilor trupul i-a fost batut cu ciomege si taiat in bucati .

luni, 17 decembrie 2018

Sfântul Leontie de la Rãdãuți-un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Ierarh Leontie de la Rãdãuți a fost un cãlugãr râvnitor și episcop de Rãdãuți din secolele XIV-XV (14-15) .
Este prãznuit de Bisericã în ziua de 1 iulie .
Sfântul Leontie s-a nãscut în secolul al XIV-lea (14-lea) în orașul Rãdãuți din pãrinți binecredincioși care i-au dat o educație creștinã .
El iubea de mic slujbele și rânduielile Bisericești precum și rugãciunea .
În anii 1359-1365 când Bogdan I primul domnitor al Moldovei întemeiazã la Rãdãuți Mãnãstirea Bogdana cu hramul "Sfântul Nicolae "  Leontie intrã în viața cãlugãreascã în aceastã mãnãstire .
Aici a fost tuns în monahism primind numele de Lavrentie .
Mai târziu primește binecuvântarea de a se retrage în sihãstrie în codrii Rãdãuților pe valea Putnei unde se nevoiau mulți cãlugãri îmbunãtãțiți care l-au povãțuit pe Lavrentie spre înaintarea în viața duhovniceascã .
Dupã o vreme în jurul chiliei cuviosului încep sã se strângã din ce în ce mai mulți ucenici care îi cer lui Lavrentie sã îi cãlãuzeascã în viața duhovniceascã ca egumen al obștii în creștere .
Cuviosul Lavrentie întemeiazã atunci un schit -"Schitul Laura "(Lavra) sau care avea sã fie cunoscut și drept "Schitul lui Lavrentie " prima sihãstrie cunoscutã din nordul Moldovei .
Construiește o micã Bisericã din lemn într-o poianã în jurul cãreia avea sã se închege noul schit .
Potrivit tradiției la acest schit avea sã se retragã mai târziu și Sfântul Daniil Sihastrul sub povãțuirea egumenului Lavrentie .
Domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) întemeiazã în anul 1402 Episcopia Rãdãuților astfel cã Biserica mãnãstirii Bogdana devine Catedralã Episcopalã .
Faima cuviosului Lavrentie se rãspândise pe-atunci în Moldova astfel cã domnitorul împreunã cu clerul și cu Mitropolitul Sucevei îl aleg sã urce pe tronul nou-înființatei episcopii .
Cuviosul Lavrentie deși nu își dorea aceasta primește hotãrârea și îl lasã în locul sãu ca egumen al schitului Laura pe cuviosul Daniil Sihastrul ucenicul sãu .
Ca Episcop al Rãdãuților Lavrentie a rãmas un om al rugãciunii și dragostei de aproapele fãcând milostenie și împãrțind sfaturi și cuvinte de mângâiere tuturor .
Când ajuns la bãtrânețe n-a mai putut face fațã îndatoririlor episcopale s-a retras din scaun și s-a retras la schitul pe care îl întemeiase nevoindu-se mai departe în pustnicie .
Pentru râvna sa duhovniceascã Cuviosul Lavrentie a ajuns la mãsura desãvârșirii fiind binecuvântat și cu darul înainte-vederii și al vindecãrilor .
Cunoscându-și mai dinainte vremea sfârșitului sãu Cuviosul Lavrentie a cerut sã fie tuns în marele și îngerescul chip al schimniciei primind numele de Schimonahul Leontie .
Chemându-i la el apoi pe toți frații și ucenicii și-a luat rãmas-bun de la obște apoi si-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului .
A fost înmormântat de ucenicii sãi în Biserica de lemn a Schitului ctitoria sa .

duminică, 16 decembrie 2018

Sfantul Ignatie Teoforul-un sfant important al tarii noastre

Sfantul sfintit  mucenic Ignatie Teoforul a fost al treilea Episcop al Antiohiei (in Siria ) dupa Apostolul Petru si Apostolul Evod caruia i-a urmat in scaun pe la anul 68 .
A murit in anul 107 in timpul persecutiei impotriva crestinilor din vremea imparatului Traian .
Praznuirea lui principala este la 20 decembrie iar la 29 ianuarie se face pomenire in calendarul ortodox pentru aducerea moastelor sale de la Roma la Antiohia .
Exista doua ipoteze privind numirea de Teoforul care poate insemna atat purtatorul de Dumnezeu cat si cel purtat de Dumnezeu :
 1.Unii spun ca sfantul Ignatie a fost numit de crestinii din vremea sa deja ca "purtator de Dumnezeu " din cauza harului cu care Dumnezeu l-a inzestrat cum se poate vedea si din scrierile sale .
2 .Altii spun ca Sfantul Ignatie a fost copilul pe l-a apucat de mana Stapanul Hristos si l-a luat in brate si a zis :"De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta nu va intra in imparatia cerurilor " si :"Cel ce va primi pe un prunc ca acesta in numele Meu pe Mine Ma primeste ".
De aceea a fost numit purtator de Dumnezeu .
Sfantul mucenic Ignatie a fost urmas direct al apostolilor fiind al treilea Episcop /Patriarh al Antiohiei dupa Evod .
A fost ucenic al Sfantului Petru impreuna cu Sfantul Policarp Episcop de Smirna ucenic al Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan cuvantatorul de Dumnezeu .
Cand imparatul Traian a trecut prin Antiohia impotriva partilor Sfantul Ignatie a fost adus inaintea lui .
Imparatul l-a cercetat indelung si a vazut ca nu poate fi intors de la credinta in Iisus Hristos .
De aceea a fost chinuit si in felurite chipuri ;dar aratandu-se mai tare decat chinurile a fost trimis legat la Roma pazit de zece ostasi ca sa fie dat mancare fiarelor salbatice .
In drumul spre Roma a intarit Bisericile din cetatile prin care trecea si se ruga "sa fie mancat de fiare "ca sa ajung spunea el paine curata lui Dumnezeu ".

sâmbătă, 15 decembrie 2018

Sfantul Ioan Gura de Aur -un sfant al tarii noastre

Ioan Gura de Aur cunoscut si ca Ioan Hrisostom a fost Arhiepiscop de Constantinopol una din cele mai importante figuri ale patrologiei crestine considerat sfant deopotriva in Biserica Rasariteana si in Biserica Apuseana care il venereaza cu titlul de doctor al Bisericii .
A adoptat o pozitie impotriva crestinilor iudaizati cu opt predici in acest sens avand astfel un rol in dezvoltarea antisemitismului crestin .
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia in jurul anului 354 din parintii Secundus mare dregator militar care a murit la scurt timp dupa nasterea sa si Antusa descendenta dintr-o bogata familie crestina .
Ramasa vaduva la numai 20 de ani ea s-a dedicat cu ravna si perseverenta educatiei fiului ei renuntand la recasatorire .
Primele elemente ale educatiei crestine Ioan le-a primit de la mama sa Antusa .
Educatia clasica a primit-o de la retorul Libaniu si de la filosoful Andragatiu primind valorile retoricii ale clasicilor greci .
Se pare ca a studiat si dreptul intrucat ar fi pledat catva timp .
S-a calugarit in anul 368 .
A trait intr-o pestera langa Antiohia .
A fost botezat tarziu probabil in jurul anului 372 de Meletie Episcop de Antiohia .
In scurta vreme a fost facut citet .
Sfantul Ioan Gura de Aur a inceput sa practice ascetismul acasa .
In 374 dupa moartea mamei sale Antusia Ioan a putut sa dea curs dorintei sale arzatoare pentru asceza .
El s-a retras in Muntii Antiohiei unde a dus patru ani o viata severa iar dupa aceea s-a retras doi ani intr-o pestera .
In 380 s-a inapoiat la Antiohia iar in 381 Meletie l-a facut diacon .
Timp de 10 ani inaintea diaconatului el a fost preocupat de problema monahismului si a fecioriei carora le-a consacrat mici tratate .

vineri, 14 decembrie 2018

Sfântul Vasile-un sfânt important al țãrii noastre

Vasile din Cezareea Capadociei cunoscut sub numele Vasile cel Mare (nãscut în 330 Cezareea Capadocia decedat 1 ianuarie 379 ) a fost un Arhiepiscop din secolul al IV-lea (al 4-lea ) considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei doctori rãsãriteni ai Bisericii alãturi de Grigore de Nazianz (Teologul ) și Ioan Gurã de Aur .
Sfântul Vasile Episcopul Cezareii este unul dintre cei mai importanți pãrinți ai Bisericii Ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini .
S-a nãscut în Pont în jurul anului 329 și a murit în Cezareea în ziua de 1 ianuarie 379 .
Provenea dintr-o familie creștinã binecunoscutã tatãl sãu Sfântul Vasile cel Bãtrân a fost un renumit învãțãtor în Pont iar sora sa Macrina și fratele sãu Grigore din Nyssa au devenit de asemenea sfinți .
Sfântul Vasile a studiat la Cezareea la Constantinopol și Atena remarcându-se încã de tânãr prin profunde cunoștințe în filosofie astronomie geometrie medicinã și retoricã.
La Atena a legat o strânsã prietenie cu Grigore de Nazianz care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul sãu profund .
Sfântul Vasile a devenit apoi un strãlucit profesor în NeoCezarea .
Sub influența sorei sale Macrina Vasile se apropie mai mult de Bisericã iar Episcopul Cezareii Dianius care îl aprecia deosebit de mult îl încurajeazã sã accepte o slujbã bisericeascã .
În cãutarea cãilor spre perfecțiune Vasile viziteazã multe mãnãstiri din Egipt Siria Palestina și Mesopotamia .
La întoarcerea în Pont el înființeazã o mãnãstire pe malul Irisului .
Scrierile sale din acea perioadã pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sfântul Vasile este considerat pãrintele monahismului oriental .
Dupã moartea lui Dianius Eusebius devine Episcop care la rândul sãu încearcã sã-l convingã pe Vasile sã devinã Preot și în cele din urmã îi oferã o înaltã slujbã în cadrul Episcopiei care îi dã ocazia sã-și arate în plenitudine deosebitele sale calitãți spirituale și intelectuale .
În acest timp Sfântul Vasile exercitã o mare influențã atât în rândul conducãtorilor imperiului cât și al populației și al clerului .

joi, 13 decembrie 2018

Sfântul Ambrozie-un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Ambrozie a fost un episcop teolog și unul din cei patru pãrinți ai Bisericii Apusene doctor al Bisericii .
A fãcut studii literare și juridice și a început sã cerceteze învãțãtura creștinã.
Dupã terminarea studiilor a practicat câțiva ani avocatura și la vârsta de 34 de ani a ajuns guvernator al provinciilor Emilia și Liguria din nordul Italiei cu sediul la Milano .
În anul 374 Episcopul de Milano a murit creștinii s-au adunat sã aleagã un nou episcop dar din cauza disputelor între creștini și arieni nu se putea ajunge la un numitor comun .
Intervenția guvernatorului Ambrozie în aceastã problemã a fãcut ca mulțimea sã-l aleagã Episcop și cu toatã împotrivirea sa a fost ratificat ca episcop de împãrat și de episcopii apropiați .
Astfel la 24 noiembrie Ambrozie a fost botezat iar la 7 decembrie 374 a fost consacrat ca Episcop și înscãunat ca întâistãtãtor al Episcopiei de Milano .
Pentru a-și completa cultura teologicã operele lui Origene operele sfinților pãrinți greci și îndeosebi Biblia pe care a învãțat-o aproape pe de rost .
Ambrozie nu a devenit un intelectual propriu zis dar a fost un foarte bun pãstor sufletesc și un administrator neîntrecut al Bisericii sale .
A câștigat încrederea tinerilor împãrați Grațian și Valentinian al II-lea (al 2 -lea) precum și a nemilosului Teodosie I care preferau sã locuiascã la Milano ;el le era pãrinte spiritual și nu a ezitat sã-l opreascã pe Teodosie I de a intra în Bisericã dupã masacrul de pedepsire a populației din Tesalonic pânã când nu a fãcut pocãința publicã .
Sfântul Ambrozie contemporan cu Papa Liberiu a îndemnat-o pe sora sa Marcela care primise vãlul monastic chiar de la papa Liberiu sã cinsteascã memoria fericitului Liberiu deoarece a fost un om foarte sfânt iar mijlocirea lui dobândește haruri .
Aceste cuvinte au restabilit în timp adevãrata dimensiune a papei Liberiu care fusese calomniat mult timp din cauza pãcatului de a ceda presiunii împãratului roman condamnându-l pe Atanasie din Alexandria .
De la Sfântul Ambrozie au rãmas scrieri dogmatice scripturale tratate de moralã de ascetism și 91 de scrisori .
Reconsiderând toate ideile expuse de scriitorul roman Ambrozie demonstreazã cã religia creștinã poate asimila fãrã a fi în primejdie sã altereze mesajul sãu toate valorile naturale pe care lumea pãgânã îndeosebi cea romanã a știut sã le exprime .


miercuri, 12 decembrie 2018

Sava Gotul -un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Sava de la Buzãu cunoscut mai adesea ca Sava Gotul s-a nãscut în anul 334 (aproximativ ) în regiunea Buzãului în apropiere de râul Mousaios (Buzãul de azi ) din pãrinți creștini și a trãit în zona deluroasã a Subcarpaților de Curburã.
Actul sãu de martirizare precizeazã cã ar fi fost cantor sau dascãl în interiorul comunitãților religioase de acolo .
Sinaxarele amintesc apropierile sufletești ale Sfântului Sava de la Buzãu de doi preoți din satele învecinate un anume Sansalas și un altul Gutticas .
Între anii 369 și 372 în timpul prigoanei creștinilor pornitã de Atanaric rege got legenda vorbește despre o apariție a unui "bãrbat mare și luminos " care îi spune Sfântului Sava sã se alãture preotului Sansalas în ceea ce avea sã-i fie începutul martiriului .
Astfel la porunca lui Atharid fiul unui dregãtor got - Rotheseu - sunt legați biciuiți și târâți prin pãduri incendiate .
Rãnile de pe trupul mucenicului se vindecã însã peste noapte ceea ce-i înfurie pe prigonitori care îl rãstignesc pe douã osii .
A doua zi spre dimineațã este eliberat de cãtre o femeie dar Sfântul Sava refuzã sã fugã .
Atharid îl silește apoi sã mãnânce împreunã cu preotul Sansalas din carnea jertfitã a idolilor .
La împotrivirea mucenicului și la mãrturisirea credinței sale în Hristos ca singur Dumnezeu i se leagã un lemn de gât și este aruncat în Mousaios gãsindu-și sfârșitul astfel "prin lemn și apã " la vârsta de 38 de ani .
Trupul i-a fost gãsit de credincioșii creștini și îngropat conform tradițiilor .
În anul 374 Sfântul Vasile cel Mare dispune aducerea moaștelor împreunã cu descrierea martiriului Sfântului Mucenic Sava  într-o scrisoare a lui Bretanion Episcopul Tomisului de atunci în Capadocia .
Sfântul Mucenic Sava de la Buzãu este celebrat în cultul român ortodox la 12 aprilie (deși apare alteori în dreptul zilei de 18 aprilie ) iar conform calendarului romano-catolic pe 28 aprilie .

marți, 11 decembrie 2018

Sfantul Efrem cel Nou -un sfant important al tarii noastre

Sfantul Efrem cel Nou ar fi fost conform unor vedenii un monah grec ucis de turcii otomani dupa ce mai inainte a fost chinuit vreme de 8 luni de acestia pentru a se lepada de credinta .
A fost intai canonizat de Biserica Ortodoxa Greaca in anul 1998 urmata de alte Biserici Ortodoxe .
Viata Sfantului este cunoscuta datorita unor serii de revelatii avute de monahia Makria Despiri in cursul anului 1950 .
Desi nu exista documente istorice care sa verifice cele relatate de monahia Makria datorita numeroaselor minuni savarsite si marturisirilor crestinilor (ortodocsi ) aceasta nu a constituit un impediment in procesul de canonizare si recunoastere a Sfantului ca atare .
Acest caz este unul de exceptie pentru Bisericile ortodoxe fiind o marturie pentru modul in care sfantul s-a impus in viata credinciosilor ortodocsi din timpurile noastre desi au trecut mai bine de 500 de ani de la presupusa sa moarte martirica pana la descoperirea sa .
Moastele sale se afla in manastirea Sfantul Efrem cel Nou din Nea Makri .
In anul 1945 monahia Makria Despiri ajungand la ruinele unei foste manastiri de calugari ridicata pe muntele Amomon in nordul Atenei se hotaraste sa ramana acolo in izolare in incercarea de a reconstrui manastirea .
In acest timp se roaga pentru ca Dumnezeu sa-i reveleze macar unul dintre monahii ce s-au nevoit in acea manastire .
Peste aproximativ 5 ani monahia Makria care-i spune :"sapa acolo si vei gasi ce-ti doresti ".
Pe 3 ianuarie 1950 ajutata de un muncitor monahia Makria descopera ramasitele pamantesti ale unui fost calugar .
In timpul slujirii Vecerniei acelasi calugar i se infatiseaza cerandu-i mutarea moastelor sale spre pastrare.
In ziua urmatoare moastele sunt asezate in altarul Bisericii manastirii ce avea hramul "Buna Vestire ".
In cursul anilor urmatori Sfantul Efrem s-a aratat mai multor femei si monahii relatandu-si viata si suferintele martirice .

luni, 10 decembrie 2018

Sfântul Mina-ocrotitorul pãgubiților

Sfântul Mina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți egipteni din religia creștinã .
Mina a fost un soldat egiptean în armata romanã martirizat pentru cã a refuzat sã-și retracteze credința creștinã .
Data comunã a comemorãrii sale este 11 noiembrie care are loc 13 zile mai târziu (24 noiembrie) în calendarul iulian .

duminică, 9 decembrie 2018

Sfantul Stelian -ocrotitorul celor mici

Sfantul Stelian a fost un sfant cuvios din secolul al VI-lea (al 6-lea ) de origine din Paflagonia (Turcia de azi ) .
Praznuirea lui se face la 26 noiembrie .
Este cunoscut ca ocrotitor al copiilor .
Sfantul Stelian Paflagonul s-a nascut in veacul al saselea in Adrianopole in provincia Paflagonia (in Turcia de astazi ) intr-o familie foarte bogata .
La o varsta frageda Stelian s-a alaturat eremitilor din pustie cu gandul de a-si curati sufletul printr-o perioada de meditatie si rugaciune precum si prin vietuirea alaturi de oameni care precum el insusi doreau a-si darui Domnului Iisus Hristos .
Spre deosebire de alti pustnici insa el nu s-a retras complet din lume preferand sa mearga intre oameni pentru diverse faceri de bine pentru a se intoarce apoi in mica lui pestera pentru linistire si rugaciune .
Conform traditiei rugandu-se intr-o noapte pentru indrumare in a-i ajuta pe ceilalti Sfantul Stelian a simtit o prezenta dumnezeiasca fiind cuprins de slava cea mare a Sfantului Duh .
A doua zi a iesit din pestera sa cuprins de o bucurie si o pace duhovniceasca pe care nu le mai cunoscuse inainte .
In peregrinarile lui obisnuite in care sfatuia si mangaia s-a simtit atras sa-si aseze mana pe un copil ranit ceea ce inainte nu indraznise sa faca ;a simtit puterea Domnului trecand asupra copilasului suferind prin mana sa cea intinsa .
Copilul si-a revenit imediat iar de atunci Sfantul Stelian a fost cautat de catre fiecare suflet aflat in suferinta din imprejurimi tineri sau batrani .
Pestera sa a devenit un loc de atractie pentru bolnavi si oameni aflati in diverse suferinte multi dintre ei primind vindecari complete nu doar prin puterea lui ci chiar si prin propria lor credinta fara de care oricum cel care suferea nu putea fi ajutat .

sâmbătă, 8 decembrie 2018

Sfantul Dimitrie -un sfant important al tarii noastre

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie izvoratorul de Mir sau Sfantul Dumitru izvoratorul de mir a fost un martir crestin sfant militar din veacul al III-lea (al 3-lea) care a trait in vremea imparatilor Maximian si Diocletian in cetatea Tesalonic .
A fost martirizat pe la anul 306 .
Hagiografia traditionala spune ca Sfantul Dumitru a fost Diacon la Tesalonic a fost martirizat cu lancea in timpul prigoanei anticrestine sub conducerea imparatului Diocletian sau poate in timpul imparatului Galerius .
Alte izvoare ne spun ca Sfantul Dumitru era un nobil ofiter proconsul al Ahaiei .
Ca urmare a faptului ca l-a marturisit pe Iisus Hristos a fost ucis cu lancea la Tesalonic .
Cruciatii din Evul Mediu l-au adoptat ca si pe Sfantul Gheorghe drept patron al lor .
Marele mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinti militari atat in Biserica Ortodoxa cat si in Biserica Catolica de rit bizantin precum si in cea de rit roman se sarbatoreste la data de 26 octombrie .
Crestinii ortodocsi care urmeaza calendarul iulian il sarbatoresc pe Sfantul Dumitru la data de 8 noiembrie .
Putin timp dupa moartea sa la Salonic o Bazilica a fost ridicata pe mormantul sau .
Bazilica Sfantul Dumitru a devenit mare centru de pelerinaj .
Dupa cucerirea otomana (1430) Bazilica a fost transformata in moschee .
A redevenit Biserica dupa recucerirea orasului de catre greci (1912) in timpul Primului Razboi Balcanic .
Edificiul paleocrestin original exista si astazi .
Este principalul sanctuar dedicat Sfantului Dumitru .
Moastele sale sunt asezate in Biserica Sfantul Dumitru din Salonic .
In 1962 viata si martiriul Sfantului Dumitru au devenit subiectul unui oratoriu de 90 de minute al compozitorului diasporei de greci Nicolas Astrinidis .
Trei parti ale lucrarii au avut premiera la Primul Festival Sfantul Dumitru din Salonic la 26 octombrie 1962 .
Intregul oratoriu a fost premiat in 1966 si au primit performante ulterioare in 1985 (Salonic )si in 1993 (Bucuresti ) .
Toate performantele au fost inregistrate .
Sa nu se faca confuzia intre Sfantul Dumitru izvoratorul de Mir si Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov ) sarbatorit in Biserica Ortodoxa Romana la 27 octombrie .

vineri, 7 decembrie 2018

Sfântul Ștefan -un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Ștefan (în greacã Stephanos ;în latinã Stephanus însemnând Coroanã de flori sau încununat de multe ori dat ca un titlu mai degrabã decât ca un nume ) nãscut 1 decedat 34-35 dupã Noul Testament  a fost Arhidiacon iudeu (evreu ) din Ierusalim care a fost primul martir creștin condamnat la moarte de autoritãțile iudaice din Ierusalim .
Potrivit Noului Testament Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bãrbați "plini de Duh Sfânt și de înțelepciune " aleși de cãtre apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi .
Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale .
Fiind ales sã îi conducã pe diaconi Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon .
Întrucât în Biserica primarã rolul Diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor care erau nemulțumiți de faptul cã el predica public învãțãturile lui Iisus .
La scurtã vreme dupã începerea misiunii sale de diacon el a fost adus în fața Sinedriului pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu .
Întrebat de același Caiafa care îl judecase pe Iisus cum rãspunde acuzãrii Sfântul Ștefan a ținut o lungã cuvântare acuzându-i la rândul sãu pe cei ce îi doreau pieirea :"Cum au fost pãrinții voștri așa sunteți și voi !
Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit pãrinții voștri ?
Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai cãrui vânzãtori și ucigași v-ați fãcut voi acum .
Voi care ați primit Legea  întru rânduieli de la îngeri și n-ați pãzit-o !"
Sfântul Ștefan a fost gãsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare .

joi, 6 decembrie 2018

Sfinții Împãrați Constantin și Elena -sfinții primãverii

Dupã 300 de ani de suferințe și de prigoniri Biserica creștinã s-a putut bucura 
și de zile mai senine mai ales în zilele de domnie ale împãratului Constantin cel Mare .
Îndemnat și de împãrãteasa Elena mama sa care era o creștinã cu fricã de Dumnezeu Constantin cel Mare a arãtat multã dragoste pentru creștini și a oprit persecuțiile împotriva lor .
Constantin cel Mare stãpânea numai partea apuseanã a Împãrãției Romane .
Spre sud în pãrțile Italiei de azi domnea Maxențiu care era un mare dușman al creștinismului Maxențiu îl dușmãnea de moarte și pe Constantin și în ascuns lucra la dãrâmarea puterii lui .
Din aceste pricini între cei doi împãrați s-a iscat un rãzboi .
Constantin cel Mare a pornit cãtre Maxențiu .
Oastea lui nu era prea numeroasã  dar avea cu ea nãdejde în victorie cãci ostașii lui Constantin erau în cea mai mare parte creștini .
În drum spre câmpul de bãtãlie lui Constantin i s-a arãtat la amiazã deasupra o cruce strãlucitoare pe care stã scris :"Prin acest semn vei învinge !".
În noaptea urmãtoare Mântuitorul Hristos i s-a arãtat în vis și îi spuse cã Sfânta Cruce are sã-i fie semn de izbândã .
A doua zi la porunca lui Constantin pe toate steagurile s-a cusut semnul crucii iar ostașii l-au așezat pe coifurile și pe scuturile lor .
Într-adevãr Constantin cel Mare a ieșit biruitor din luptã și în chipul acesta a ajuns stãpân peste partea de sud a Împãrãției Romane .
În semn de prețuire pentru creștini Constantin a alcãtuit un act foarte important cunoscut sub numele de " Edictul de la Milan " (în anul 313).
Prin el li se dãdea creștinilor dreptul de a se închina în libertate deplinã .

miercuri, 5 decembrie 2018

Sfântul Nicolae-un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Ierarh Nicolae din Mira a fost un Episcop .
Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice .
Sfântul Nicolae de Mira e menționat pentru prima datã în secolul al VI-lea (al 6-lea) în Martirologiul roman ;nu era vorba de vreo pomenire ca atare a Sfântului ci doar de vedenia când Sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arãtat în vis lui Constantin cel Mare cerându-i sã-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte .
De fapt sãrbãtoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai aceastã vedenie .
Tot în secolul al VI-lea (al 6-lea ) Nicolae Sionitul Episcop de Pinara ar fi zidit o Bisericã în cinstea Sfântului Nicolae din Mira Liciei .
Toate celelalte elemente  biografice ne vin din 
 Legenda aurea a lui Iacob de Voragina scrisã în 1264 .
Un cult neînsemnat al Sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident odatã cu Nicolae I (mort în 867) papa Romei care zidește în Bazilica Santa Maria Maggiore  un altar lateral dedicat patronului sãu .
În secolul al X-lea (10-lea ) cultul Sfântului Nicolae începe sã se rãspândeascã în Occident :Othon al III-lea în Germania a zidit o Bisericã de rit Bizantin la Burtscheid (lângã Aachen) cãreia îi dã ca hram pe Sfântul Nicolae .
Cultul popular al Sfântului Nicolae dateazã din secolul al XI-lea .(al 11-lea ) .
Cruciații aduceau moaște din Rãsãrit și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui Sfânt rãsãritean își luau drept patron pe acel Sfânt .

marți, 4 decembrie 2018

Sfantul Spiridon -un sfant important al tarii noastre

Sfantul Spiridon este un sfant cinstit de Biserica Ortodoxa .
El este patronul insulei Corfu din Grecia .
Pomenirea lui este celebrata anual in 12 decembrie .
In tinerete Sfantul Spiridon a fost pastor de oi .
A fost casatorit dar sotia i-a murit de timpuriu .
Acest trist eveniment l-a facut sa imbrace schima monahala devenind ulterior pastor de suflete ca Episcop al Trimitundei .
In timpul persecutiilor sub imparatul Maximian Sfantul a fost arestat si exilat .
In anul 325 a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea unde a uimit pe multi cu simplitatea cu care a explicat credinta ortodoxa .
Fara prea multa carte Sfantul a reusit sa converteasca un mare filosof al vremii de la arianism la Ortodoxie uimind pe toti cei prezenti la Sinodul de la Niceea .
El a explicat unitatea si diversitatea Sfintei Treimi tinand in mana o caramida si spunand simplu ca este formata din trei elemente si anume foc pamant si apa .
In timp ce vorbea s-a aprins focul in partea de sus a caramizii si a inceput sa curga apa din partea de jos.
Tot acolo la Niceea l-a cunoscut pe Sfantul Ierarh Nicolae   intre cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainica .

luni, 3 decembrie 2018

Sfântul Fanurie-un sfânt important al țãrii noastre

Nu se știe cu exactitate locul și timpul martirajului sãu ci doar cã a trãit în Insula Rodos .
Conform tradiției Bisericii Ortodoxe Sfântul Fanurie a fost ucis  de pãgânii închinãtori la idoli pentru cã nu a vrut sã renunțe la credința creștinã .
În secolul al XIV-lea (14-lea )în ruinele unei Biserici vechi din Rodos s-a descoperit o icoanã a unui tânãr în hainã militarã ținând în mâna dreaptã o cruce .
De jur-împrejurul chipului sãu erau reprezentate scene ale muceniciei sale .
Episcopul Nil a descifrat inscripția de pe icoanã "Sfântul Mucenic Fanurie ".
Cultul sãu este foarte rãspândit în Grecia în special în insula Creta unde Sfântul Fanurie este considerat fãcãtor de minuni .
Angelos Akotantos din Insula Creta a pictat mai multe icoane ale Sfântului în multe dintre ele reprezentându-l pe acesta ucigând un balaur ;aceastã tradiție este întâlnitã în special în insula Creta în icoane din secolul al XV-lea (15-lea) când se spune cã rugãciunile adresate lui ar fi salvat pe mai mulți cretani din mâinile invadatorilor otomani .

duminică, 2 decembrie 2018

Sfantul Elefterie -un sfant putin cunoscut de tara noastra

Sfantul Mucenic Elefterie s-a nascut in apropiere de Roma in jurul anului 100 .
A ramas orfan de tata la o varsta frageda .
A fost crescut de mama sa Antia o buna crestina botezata de catre Sfantul Apostol Pavel .
La varsta de 15 ani a fost hirotonit diacon la 18 ani preot iar cand a ajuns de 20 de ani a fost hirotonit Episcop .
A fost o exceptie avand in vedere ca varsta minima pentru a fi hirotonit diacon este   de 20 de ani .
Datorita predicii Sfantului Elefterie multe persoane au renuntat sa mai cinsteasca si sa mai jertfeasca idolilor .
Desi era de neam roman si ar fi trebuit sa fie executat direct prin decapitare imparatul Adrian (117-138) l-a supus la diverse chinuri .
In primirea acestor chinuri se arata biruitor si nu biruit .
Avand in vedere ca Sfantul Elefterie s-a ridicat mai presus de chinuri imparatul a poruncit sa i se taie capul cu sabia .
Mama lui Antia a fost ucisa si ea cu sabia pe cand imbratisa si saruta pe fiul ei mort .
Troparul Sfantului Elefterie 
"Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor Apostolilor fiind lucrare ai aflat -de Dumnezeu insuflate -spre suirea privirii la cele inalte .
Pentru aceasta cuvantul adevarului drept invatand si cu credinta rabdand pana la moarte Sfintite Mucenice Elefterie roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre ."

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Sfantul Andrei-ocrotitorul Galatiului

Sfantul Andrei desi era iudeu de neam a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc la stramosii nostri geto-daci si anume in teritoriile situate pe tarmul Apusean al Marii Negre (Pontul Euxin ).
Sfantul Andrei" cel dintai chemat la Apostolie " era frate al lui Simon Petru care s-a numarat de asemenea printre cei 12 apostoli ai Domnului fiind amandoi fiii pescarului Iona .
Erau originari din Betsaida localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii ) din provincia Galileea in nordul Tarii Sfinte .
Amandoi au fost pescari alaturi de tatal lor .
Amandoi s-au numarat printre ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului cu indemnuri la pocainta si cu proorocia despre venirea lui Mesia .
De la acesta a auzit Andrei cuvintele :"Iata Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii "(Ioan capitolul 1 versetul 29 ) .
A fost si el martor alaturi de alti ucenici la Botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci .
A doua zi dupa Botezul Domnului in Iordan Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii sai Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist ) carora le spune din nou :"Iata mielul lui Dumnezeu "(Ioan 1,36).
Auzind aceasta marturisire cei doi ucenici au pornit dupa Iisus in dorinta de a-L cunoaste .
Iisus i-a observat si i-a intrebat :"Ce cautati ?"
La care ei au zis :"invatatorule unde locuiesti ?"
Veniti si veti vedea !"
Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la el in ziua aceea .
Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe Mesia ".

Boris David -un inginer important al tarii noastre

Boris David a fost un inginer chimist roman si inventator . S-a nascut in Basarabia in orasul port la Dunare Ismail la 10 mai 1929 . In anul...