vineri, 7 decembrie 2018

Sfântul Ștefan -un sfânt important al țãrii noastre

Sfântul Ștefan (în greacã Stephanos ;în latinã Stephanus însemnând Coroanã de flori sau încununat de multe ori dat ca un titlu mai degrabã decât ca un nume ) nãscut 1 decedat 34-35 dupã Noul Testament  a fost Arhidiacon iudeu (evreu ) din Ierusalim care a fost primul martir creștin condamnat la moarte de autoritãțile iudaice din Ierusalim .
Potrivit Noului Testament Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bãrbați "plini de Duh Sfânt și de înțelepciune " aleși de cãtre apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi .
Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale .
Fiind ales sã îi conducã pe diaconi Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon .
Întrucât în Biserica primarã rolul Diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor care erau nemulțumiți de faptul cã el predica public învãțãturile lui Iisus .
La scurtã vreme dupã începerea misiunii sale de diacon el a fost adus în fața Sinedriului pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu .
Întrebat de același Caiafa care îl judecase pe Iisus cum rãspunde acuzãrii Sfântul Ștefan a ținut o lungã cuvântare acuzându-i la rândul sãu pe cei ce îi doreau pieirea :"Cum au fost pãrinții voștri așa sunteți și voi !
Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit pãrinții voștri ?
Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai cãrui vânzãtori și ucigași v-ați fãcut voi acum .
Voi care ați primit Legea  întru rânduieli de la îngeri și n-ați pãzit-o !"
Sfântul Ștefan a fost gãsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pompiliu Constantinescu-un critic literar important al țării noastre

Pompiliu Constantinescu este un critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic . Este un critic lite...