joi, 6 aprilie 2017

Calapodești-o altã mãnãstire importantã a țãrii noastre

Mãnãstirea Sfântul Antipa de la Calapodești este o mãnãstire cu obște de cãlugãri din județul Bacãu.
Mãnãstirea poartã hramul Sfântul Cuvios Antipa ca hram principal dar și pe cel al Tuturor Sfinților Romani.
Mãnãstirea Calapodești este situatã la 68 de kilometri sud-est de orașul Bacãu în satul Calapodești din comuna Dealul Morii pe șoseaua Bacãu-Secuieni-Izvorul Berheciului-Dealul Morii-Frumușelu.
Din satul Banca înainte de Dealul Morii se poate folosi o potecã ce urcã dealul poteca pornind de la 150 de metri de stația de autobuz.
Fațã de orașul Adjud Mãnãstirea Calapodești se aflã la o distanțã de 37 de kilometri nord-est .
În Biserica actualului sat Calapodești a primit Taina Botezului în anul 1816 Alexandru Luchian devenit mai târziu Sfântul Antipa .
Pentru amintirea vredniciei Sfântului Antipa credincioșii din satul Calapodești și satele vecine au cerut înființarea unei mãnãstiri.
Dorința lor a fost bine primitã de Episcopia Romanului care în anul 1997 îl numește pe Ieromonahul Ghenadie Dinga sã se ocupe de ridicarea construcțiilor necesare și organizarea unei obști de cãlugãri .
Intrarea în incinta mãnãstirii se face pe o poartã de lemn sculptatã în stil tradițional .
Gardul este tot din lemn și acoperit cu tegolã.
Odatã intrați în curtea mãnãstirii credincioșii sunt conduși pe o alee betonatã cu bãnci din lemn pentru odihnã.
Chiliile sunt chiar lângã vechea Bisericã a cimitirului urmând ca odatã cu terminarea noii Biserici sã se construiascã un alt rând de chilii ce vor întregi proiectul de construcție.
Sfântul Antipa s-a nãscut în secolul al XIX-lea în Moldova a ajuns apoi în Sfântul Munte Athos și a trecut la cele veșnice în Mãnãstirea Valaam situatã pe o insulã din Lacul Ladoga 
în Rusia la nord de Sankt Petersburg dupã 17 ani de nevoințã în acest loc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mircea Horia Simionescu -un prozator si eseist important al tarii noastre

Mircea Horia Simionescu este un prozator si eseist  care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic . Este un prozat...