joi, 15 aprilie 2021

Crescent-un alt ucenic important al lumii

Acest Sfânt a fost din Mira Lichiei de neam strălucit înaintat în vârstă .
Văzând că păgânătatea se semețește și legea idolilor se înalță și pe mulți supuși sub robia rătăcirii de se închinau la cele fără de suflet el intrând în mijlocul lor îi îndemna să părăsească deșertăciunea ca un făcător al tuturor și a toată suflarea de viață dătător .
Iar guvernatorul numindu-l pe sfânt bicisnic și nenorocit că însuși de bunăvoia lui și-a ales a ajunge la torturi Sfântul zise că mai mare fericire și cinste este a pătimi pentru Hristos .
Și întrebându-l de soartă de patrie și de nume el pentru toate spunea că este     creștin .
Și nevrând nici de formă să dea cinste idolilor cum îl sfătuia guvernatorul la toate ci mărturisea și zicea că nu poate trupul să facă altceva decât ceea ce vrea sufletul de care sufletul este ocârmuit .
De aceea a fost supus la chinuri în timpul cărora și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pompiliu Constantinescu-un critic literar important al țării noastre

Pompiliu Constantinescu este un critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic . Este un critic lite...