Pãmântul românesc aceastã grãdinã este plin de vetre duhovnicești și de jertfele martirilor de nevoințele cuvioșilor de suferințele celor statornici în credința strãbunã ale cãror nume n-au fost scrise în documente dar pe care Dumnezeu le-a trecut în "Cartea veșniciei ".
Cercetându-ne trecutul și cinstind pe Sfinții noștri martiri cuvioși preoți și credincioși care s-au învrednicit de a primi de la Dumnezeu "Cununa sfințeniei " și ale cãror nume au rãmas în evlavia credincioșilor aflãm la loc de cinste și numele Episcopului Iosif al Maramureșului .
Învãțãtura și-a dobândit-o de la Preoții satelor dar și de la cãlugãrii din mãnãstirile și schiturile maramureșene de care s-a simțit atras încã din copilãrie .
Dupã slujirea sa ca Preot a fost ales Episcop în 1690 în vremuri de grele încercãri pentru românii din ținuturile Maramureșului .
Hirotonit Arhiereu în Moldova pentru ținutul Maramureșului de marele Mitropolit Dosoftei el a primit odatã cu darul arhieriei și îndemnul de a veghea cu stãruințã la pãstrarea și apãrarea dreptei credințe în Maramureșul acelor vremuri mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei și unde vlãdicii români nu puteau sã rãmânã în scaun decât doi-trei ani dupã care erau nevoiți sã porneascã drumul pribegiei .
A avut la început reședința la Mãnãstirea Sfântul Mihail din Peri apoi când aceasta a încetat sã mai existe s-a mutat lângã cetatea Hust iar spre sfârșitul pãstoririi a stat pe rând la Mãnãstirile Giulești și Budești din Maramureș.
Din documentele vremii aflãm cã acest vlãdicã a fost un neobosit pãstor sufletesc și cu mare grijã pentru turma sa și totodatã un dârz apãrãtor al dreptei credințe într-o vreme când dușmanii Ortodoxiei reușiserã prin diferite mijloace sã sfãrâme unitatea religioasã și sufleteascã a românilor transilvãneni și când fãceau sforțãri mari ca sã înstrãineze și pe românii din Maramureș de la legea strãmoșeascà .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu