vineri, 13 decembrie 2019

Sfântul Eustatie-un sfânt important al țãrii noastre

În zilele împãrãției lui Traian (98-117) petrecea în Roma oarecare dregãtor anume Plachida de neam bun slãvit mai bogat decât alții și atâta de viteaz în rãzboaie încât chiar și numai numele lui era înfricoșat vrãjmașilor .
Acesta a fost ales povãțuitor al oștirilor romanilor atunci când împãratul Romei Țiț (79-81) a mers cu oaste în pãmântul Iudeei și a arãtat multã bãrbãție în rãzboaie .
Deși era închinãtor de idoli cu credința arãta în viața sa lucruri creștinești hrãnindu-i pe cei flãmânzi îmbrãcându-i pe cei goi ajutându-le celor cãzuți în primejdii și liberându-i pe mulți din legãturi și din temnițe .
Și mai mult se bucura de aceasta când fãcând bine cuiva îi da mâna de ajutor fiind în primejdie decât atunci când biruia cu mâna pe vrãjmași .
Era ca un alt Cornelie despre care pomenesc Faptele Apostolilor în toate lucrurile bune desãvârșit afarã numai cã nu avea sfânta credințã cea în Domnul nostru Iisus Hristos fãrã de care toate lucrurile cele bune sunt moarte .
Și avea soție tot așa cu fapte bune cu care a nãscut doi fii .
Plachida și femeia sa erau foarte buni și milostivi spre toți .
Îi lipsea aceasta numai sã cunoascã pe unul adevãratul Dumnezeu pe care neștiindu-l prin lucruri bune Îl cinstea .


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pompiliu Constantinescu-un critic literar important al țării noastre

Pompiliu Constantinescu este un critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic . Este un critic lite...