vineri, 2 decembrie 2016

Rarãu-o altã mãnãstire importantã a țãrii noastre

Mãnãstirea Rarãu aflatã în satul Chiril comuna Crucea județul Suceava este o mãnãstire ortodoxã de cãlugãri ctitoritã de cãtre domnitorul Petru Rareș în anul 1538.
Mãnãstirea se aflã pe Muntele Rarãu la aproximativ 25 de kilometri de așezarea de la poalele acestuia.
La mãnãstirea Rarãu se poate ajunge din Piatra Neamț sau Târgu Neamț trecând prin Poiana Teiului Broșteni și ajungând în satul Chiril.
De la podul peste pârâul Chiril se urcã pe muntele Rarãu pe un drum asfaltat aproape 4 kilometri dupã care din dreptul unei troițe se merge la pas pe un drum neasfaltat (vara pe timp însorit se poate ajunge cu mașina pânã la mãnãstire) alți 800 de metri.
O altã cale de acces este prin Vatra Dornei.
De la autogara orașului se poate lua autobuzul Dorna-Arini-Chiril dupã care drumul trebuie strãbãtut pe jos.
Un alt traseu mult mai anevoios este cel din Câmpulung Est peste vârful Rarãului.
Acesta este însã închis iarna fiind greu accesibil chiar și pe timp însorit.
Ctitorie a domnitorului Petru Rareș Mãnãstirea Rarãu poate deveni adãpost și loc de rugãciune pentru orice drumeț care se încumetã sã strãbatã piscurile din zona Dornelor.
Potrivit tradiției aici a fost o sihãstrie înființatã de Cuviosul Sisoe spre sfârșitul secolului   al XV-lea.
Se mai spune cã dupã anul 1538 când Petru Rareș a fost schimbat de la domnie soția sa Elena împreunã cu copiii s-au ascuns în Rarãu fiinînd ocrotiți de cãlugãri.
Drept mulțumire Voievodul le-a înãlțat o Bisericã în locul celei vechi și astfel a luat ființã Schitul Rarãu în fosta sihãstrie Dodu.
Aproape de cota 1400 se înalțã douã Biserici.
Cea veche dateazã din vremea când la cârma Moldovei se afla bravul Petru Rareș iar cea nouã a fost sfințitã în anul 2000.
Documentele vremii atestã cã la 1541 Voievodul Petru Rareș aflându-se în trecere pe aici cu domnița Ruxandra și încântat de farmecul peisajului a hotãrât sã ctitoreascã lãcaș de rugãciune și meditație drept mulțumire adusã lui Dumnezeu pentru victoria ce-o repurtase împotriva hoardelor nãvãlitoare ale tãtarilor.
Legenda locului ne mai povestește cã în același an 1541 în cea de-a doua domnie a lui Petru Rareș ajungând aproape de culmile Rarãului (care pe atunci se numea Todirescu) domnitorul și-ar fi lãsat mai sus în munte soția fiul și o parte din avere.
Tãtarii care au atacat Peștera Comorilor nu au reușit sã pãtrundã în ea deoarece o grãmadã  de bolovani s-a prãbușit asupra lor îngropându-i.
Așa a scãpat familia domneascã de nãvala tãtarilor dar cu prețul bogãțiilor ce au rãmas închise pentru totdeauna în mãruntaiele pãmântului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pompiliu Constantinescu-un critic literar important al țării noastre

Pompiliu Constantinescu este un critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic . Este un critic lite...