luni, 12 decembrie 2016

Sfântul Ioan cel Nou-o altã mãnãstire importantã a țãrii noastre

Mãnãstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava este o mãnãstire cu obște de cãlugãri purtând hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe .
Aceasta a fost ridicatã pentru a face fațã credincioșilor ce veneau sã se închine moaștelor Sfântului Ioan cel Nou.
Biserica a fost începutã de voievodul Bogdan al III-lea fiul lui Ștefan cel Mare în 1514 și terminatã de Ștefãnițã Vodã fiul lui Bogdan în 1522 așa cum ne aratã și pisania aflatã deasupra ușii de intrare în pridvor.
Biserica a fost Sfințitã de Mitropolitul Teoctist .
Sub domnia lui Bogdan al III-lea arhitectura a dat la ivealã unul dintre cele mai impresionante monumente Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava unde sunt aplicate cu fidelitate și cu  toate consecințele de rigoare principiile  formulate de artiștii marelui Ștefan  desigur la o scarã mai mare.
Pisania slavonã amplasatã deasupra ușii dintre exonartex și tindã aratã cã zidirea Bisericii Sfântului Gheorghe a fost începutã de Voievodul Bogdan al III-lea și terminatã de Ștefãnițã Vodã .
Nu putem ști cu certitudine care au fost cauzele care au determinat tãrãgãnarea construirii acestei Biserici timp de opt ani.
Bogdan al III-lea reușește în timpul domniei sale doar în douã luni sã termine Biserica din Reușeni pe care Sfântul Ștefan cel Mare nu mai apucase sã o termine.
Biserica este începutã de Bogdan al III-lea dar nu reușește sã o vadã sfințitã întrucât la 21 aprilie 1517 se anunțã cã Voievodul era adus spre veșnica odihnã alãturi de pãrintele sãu la Putna.
Tronul Moldovei avea sã fie ocupat de Ștefãnițã Vodã (minor).
Biserica este terminatã în primul an în care Ștefãnițã va putea sã se intituleze "Dei gratia Dominus et Woiewoda regni Moldaviae".
Scopul mãrturisit la începutul zidirii era acela de a servi Biserica Mitropoliei Sucevei întrucât Biserica Mirãuți se dovedea a fi neîncãpãtoare.
Complexul de arhitecturã medievalã al fostei Catedrale Mitropolitane cuprinde alãturi de Biserica propriu-zisã și turnul-clopotnițã și eclesiarnița lui Anastasie Crimca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pompiliu Constantinescu-un critic literar important al țării noastre

Pompiliu Constantinescu este un critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic . Este un critic lite...