vineri, 17 martie 2017

Tutana-o altã mãnãstire importantã a țãrii noastre

Mãnãstirea Tutana așezatã la marginea satului cu același nume poartã hramul Atanasie Athos.
Perioada dintre sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul celui de-al XV-lea reprezintã monumentul zidirii primei Biserici Tutana cu arhitectura asemãnãtoare celei de la Vodița Tismanei și Bisericii Stelea din Târgoviște.
Pe locul mãnãstirii de astãzi în secolul al XIV-lea existând o sihãstrie de cãlugãri.
Cei dintâi sihaștri de aici erau la Cotmeana care la rândul ei era închinatã unor mãnãstiri de la Muntele Athos poate chiar Marea Lavrã.
Acest lucru este sugerat printre altele și de faptul cã Vlaicu Vodã avea legãturi cu Marea Lavrã cãreia îi doneazã o Icoanã care s-a pãstrat pânã în zilele noastre reprezentându-l pe 
Sfântul Atanasie al Athosului.
Înainte de 1377 sfârșitul domniei lui Vlaicu Vodã Sihãstria Tutana este transformatã în mãnãstire cu viațã de obște dar este atestatã documentar abia la 1497.
Între anii 1456 și 1474 mãnãstirea Tutana obține de la Mogoșel fiul lui Jupân Mogoș ocina de la Micești pe care o schimbã împreunã cu o ocinã proprie tot din Micești în timpul lui Basarab cel tânãr cu pãrți din Alboteni și Hururez.
În timpul domniei lui Basarab cel Tânãr -1477-1482 -se face un schimb de proprietãți   între Mãnãstirea Tutana și Lumota și Cernat.
În continuare sub domnia lui Vlad Cãlugãrul -1481-1482 -ginerele domnitorului   cotropește satul Mogoșești din Argeș și îl dãruiește Mãnãstirilor Cotmeana și Tutana în schimbul a trei pãrți din Rușii de Vede.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pompiliu Constantinescu-un critic literar important al țării noastre

Pompiliu Constantinescu este un critic literar care ne face mândri din punct de vedere cultural național și lingvistic . Este un critic lite...